Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:44 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou termen în dosarul în care Nicușor Constantinescu este judecat alături de Adrian Gâmbuțeanu

ro

15 Jan, 2016 18:15 1818 Marime text
 
Astăzi, Curtea de Apel București a acordat un nou termen în dosarul în care Nicușor Daniel Constantinescu, seful Consiliului Judeţean Constanţa, este judecat alaturi de Adrian Gâmbuțeanu, fostul sef al RAJDP Constanța. Acesta a fost fixat pentru data de 2 februarie pentru „audiere martori”, potrivit minutei.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată, printre altele, că „inculpatul Gâmbuţeanu Adrian George, în calitatea sa de director general al RAJDP Constanţa, cu sprijinul lui Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia Curţii de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în anii 2011, 2012 și 2013“.
 
„Astfel“, continuă procurorii „efectuarea consecutivă a trei controale pe care Curtea de Conturi le avea programate conform planului de activitate nu a mai fost posibilă“. „În această modalitate, a fost practic blocată activitatea Curţii de Conturi în raport cu regia locală menţionată, Curtea de Conturi aflându-se în imposibilitatea de a-şi îndeplini principala atribuţie, respectiv verificarea modului în care au fost utilizate resursele financiare publice“, conform rechizitoriului.
 
Tot în acest dosar, DNA arată că, „în perioada 2007-2014, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu, nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale“.
 
„Mai mult decât atât, după ce instanţele judecătoreşti au dispus prin nouă hotărâri definitive, pronunţate în perioada 2008 - 2011, ca preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa să procedeze la emiterea documentelor respective, acesta a refuzat punerea în executare a hotărârilor prin care era obligat să-şi îndeplinească atribuțiile de serviciu. Prin aceleaşi hotărâri, s-a dispus ca preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa să plătească o amendă civilă pentru fiecare zi de întârziere, însă Nicuşor Daniel Constantinescu a continuat să nu îşi execute obligaţiile impuse de către instanţa de judecată. Toate demersurile de a obţine executarea silită a obligațiilor președintelui CJ Constanța au rămas fără efect, inclusiv din cauza refuzului organelor fiscale de a executa penalităţile, astfel încât Nicuşor Daniel Constantinescu a lipsit practic de conţinut drepturile părţii vătămate, în ciuda recunoaşterii acestora în mod repetat pe cale judecătorească“, potrivit rechizitoriului.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii