Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE5. Ameninţă că îşi dă foc în faţa Primăriei Constanţa. Spune că i s-a cerut o șpagă de 100 de euro (galerie foto+video)

ro

28 Jul, 2016 16:28 4312 Marime text

Un bărbat amenință, în aceste momente, că își dă foc în fața Primăriei Constanța. Bărbatul, care are o societate care se ocupă cu vânzarea băuturilor răcoritoare, spune că i s-a cerut o șpagă de 100 de euro pentru eliberarea autorizației de funcționare.

Acesta este revoltat și spune că, de când se ocupă cu această activitate, este prima dată când i se cer bani.

UPDATE 5, ora 18:02
Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 de Poliţie din Constanţa l-au amendat pe bărbat potrivit Legii 61 pentru tulburarea liniştii publice.

UPDATE 4, ora 18:00
"Acest bărbat a depus, în urmă cu câteva zile, la Primărie, o solicitare de eliberare de autorizaţie, prin care voia să comercializeze suc şi popcorn în incinta unor complexe hoteliere din Mamaia, complexe pe care le-a şi exemplificat ca fiind Restaurant Select, Casa Vrancea, din Satul de Vacanţă,  şi restaurantul Azur.  Actele au fost verificate şi, în urma verificărilor, a rezultat că nu deţinea acorul din partea proprietarilor ca el să desffăşoare această acţiune, prin urmare  i-a fost respinsă solicitarea. Mai exact, el ne-a acuzat că i s-au cerut bani. Când i s-a solicitat să spună numele persoanei din Primărie care i-a cerut bani, nu a indicat niciun nume şi a replicat că se află într-o misiune secretă şi că va discuta acest lucru cu Serviciul Român de Informaţii.", a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.

Pe această cale, Făgădău le cere constănţenilor care au depus solicitări la Primărie şi au fost condiţionaţi de funcţionarii aparatului administrativ să se adrese instituţiilor abilitate.

Vă reamintim că, după ce a discutat cu reprezentanţii Primăriei Constanţa, bărbatul a fost condus la Secţia 3 de Poliţie din Constanţa, pentru a da o declaraţie.  

UPDATE 3, ora 17:09
S-a solicitat intervenţia unui echipaj SMURD.

UPDATE 2, ora 16:38
La faţa locului, a intervenit un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, dar şi poliţişti.

UPDATE, ora 16:35
Bărbatul a fost primit în audienţă de către viceprimar în aceste momente, ajutorul lui Făgădău înercând să îl calmeze pe bărbat.

Vom reveni cu informaţii.





Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii