Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:55 27 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Traian Băsescu- „ România a fost ca un elev bătut la palmă”

ro

17 Oct, 2015 20:44 553 Marime text
 
Fostul președinte, Traian Băsescu, îi transmite actualului șef al statului, Klaus Iohannis, cum poate apăra România în Uniunea Europeană.  
 
Referindu-se șa criza imigranților, Băsescu a declarat la B1 TV, faptul că unii lideri europeni au „tupeu” să spună că nu se mai dau bani dacă țara nu va primi imigranți.
 
„Eu nu vreau să mai bag bățul prin gard să spună apoi președintele, guvernul sau alti analiști mai știu eu ce. România face o mare eroare să accepte cotele și dacă sunt votate de o mie de state.
În primul rând noi încălcăm Constituția, care spune în articolul 3 alineatul 4 că strămutările de populații sunt interzise. Noi nu avem nicio obligație prin tratat. A fost o presiune, plus amenințări stupide ale cancelarului Austriei că nu ne mai dau bani. Păi nu vă mai dăm nici noi OMV Petrom, domnule cancelar! Au tupeu în declarații să spună că ne fac cadouri. Să-i spui unei țări ca România că nu îi mai dai bani... Și premierul olandez a spus la fel. Olanda e cel mai mare investitor din România. Ce? Profiturile le las aici? Își scot dublu față de ce alocă în fondurile de coeziune care ajung în România.”, a declarat Traian Băsescu.
 
„România a fost ca un elev bătut la palmă. În ceea ce privește cotele, e o mare greșeală. Vom vedea efectele în timp. Acum zic 6.000, apoi 8.000 în 2016, apoi 10.000 în anul următor.
Mă uitam la măsurile care s-au stabilit. Niște glume! Sunt povești! Eu susțin fără rezerve că ideea de creare a cotelor stimulează migrația. Ei știu că nu trimitem pe nimeni înapoi, că nu se va trage în ei la frontiere, că nu vor fi ținuți într-un lagăr și apoi trimiși acasă. Ei știu că s-au stabilit cote. Deci e o copilărie! O eroare care ne va costa enorm”, a mai completat fostul președinte.



Sursa foto: nineoclock.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii