Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:36 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu, reacţie pe Facebook după ce s-a pus sechestru pe terenurile de la NANA

ro

07 Mar, 2015 12:33 998 Marime text
Fostul președinte, Traian Băsescu, a postat, în urmă cu scurt timp, un mesaj pe contul său de Facebook cu privire la sechestrul care a fost pus pe terenurile de la Nana.

„Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010.

Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea.

Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi. Asta va constata justiţia iar cei care au încălcat legea vor răspunde.

Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începând spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş.

Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă

Oare de ce timp de trei ani cît timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a facut nici o investigaţie?", a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Tribunalul Călărași a respins contestația Ioanei Băsescu împotriva instituirii sechestrului asigurator pe o suprafață mare de teren din comuna Nana, informează România TV.

Ioana Băsescu are terenul de la Nana pus sub sechestru, în aceeaşi situaţie aflându-se peste 100 de săteni. Decizia a fost luată în dosarul în care procurorii cercetează modul în care s-au făcut retrocedările de terenuri din comuna din Călăraşi.


Sursa: România TV
Sursa foto: pressalert.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii