Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
15:22 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Tinerii liberali din Constanţa au premiat femeile de succes (galerie foto)

ro

01 Apr, 2015 09:12 1073 Marime text
Organizaţia Municipală de Tineret PNL Constanţa a finalizat cu succes proiectul inițiat la începutul lunii martie, denumit “Luna femeii de succes”. În această lună, tinerii şi-au propus să aducă laude deosebite femeilor cu performanţe, femeilor de succes, femeilor cu rezultate din Constanța.
 
Astfel, tinerii au salutat o carieră încununată de succes, de zeci de ani, în medicină şi cercetare, a doamnei profesor universitar doctor Mariana Aşchie. În același timp, au prezentat mulţumirile pentru rezultatele de excepţie în sport ale campioanei europene la tenis de masă, o constănțeancă, tânăra cu mână iute, Eliza Samara. La cultură, s-au adus omagii talentatei şi dedicatei mezzosoprane a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, Gabriela Dobre.
 
Pentru determinarea de a dezvolta societatea civilă constănţeană, de a fi în slujba comunității, tinerii liberali au apreciat activitatea de aproape un deceniu la „Crucea Roşie” a doamnei Carmen Lungu.  La capitolul educaţie, doamna profesor Alexandrina Vlad este un model recunoscut pentru succesul cu zecile de generaţii de elevi olimpici îndrumaţi. Nu în ultimul rând, tânăra femeie de afaceri, Oana Stan, a fost premiată pentru debutul spectaculos şi traseul ascendent pe care îl are în ultimii ani.
 
„Criteriile de selecţie au fost diferite. În unele cazuri, am apreciat experienţa, în altele, inovaţia sau devotamentul față de domeniul de activitate. Prin această acţiune, noi, cei din organizaţia PNL, facem un pas de a aduce în spațiul public persoane care pot vorbi despre succes, despre performanță, despre rezultate, astfel încât să fie modele de inspirație pentru tinerii din orașul nostru. Totodată, am mulţumit personal persoanelor premiate, iar reacţia acestora a fost deosebit de prietenoasă, astfel încât ne gândim să mai facem asemenea acțiuni și în lunile viitoare”, a declarat Costela Dragu, copreşedintele Organizației Municipale de Tineret, PNL Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii