Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:32 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sinaxar 26 noiembrie 2015 Creştinii pomenesc pe ocrotitorul familiei şi al copiilor. Mii de femei şi bărbaţi poartă numele sfântului

ro

26 Nov, 2015 02:15 902 Marime text
Sfântul Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor şi al familiei creştine, este prăznuit pe 26 noiembrie. Sfântul Stelian s-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică (pe teritoriul Turciei de astăzi), într-o familie foarte bogată.


Sfântul Stelian, cunoscut îndeobşte că ocrotitor al pruncilor, a fost sfinţit şi s-a făcut locaş al Duhului Sfânt încă din pântecele maicii sale.
Întru toate era curat şi plin de dragoste. Pentru această, la vremea potrivită, şi-a împărţit bogăţia pe care o avea săracilor şi s-a făcut monah. Dorind să se adâncească în rugăciune şi în cunoaşterea lui Dumnezeu, a plecat în pustie. A intrat într-o peştera în care primea hrană de la dumnezeiescul înger. Primeşte puterea de vindecă poporul de diverse boli. Din viaţă să aflăm că într-o zi, a venit în popor o boală aducătoare de moarte şi mureau într-una pruncii, iar părinţii rămâneau fără de copii. Ştiind mai mulţi de nevoitorul şi pustnicul Stelian, au început a-l lua mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfântului Stelian au dobândit alţi prunci, iar pruncii bolnavi au fost tămăduiţi.

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat în mod obişnuit cu un copil în braţe, pentru neobosită să misiune de a-i apară pe cei mici, ajutându-i în mod special pe copiii bolnavi.
Sursa: CrestinOrtodox.ro



 

Ti-a placut articolul?

Comentarii