Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
05:57 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Simona Halep s-a întors în țară, după turneele de la Indian Wells și Miami

ro

04 Apr, 2015 17:39 998 Marime text
 
Simona Halep s-a întors astăzi în țară, după aproximativ o lună petrecută în Statele Unite, unde a participal la turneele de la Indian Wells și Miami, informează B1 Tv. 

Românca a fost așteptată pe aeroportul Henri Coandă de zeci de fani care au întâmpinat-o cu flori. 

Simona Halep a declarat, după ce, timp de câteva minute, a făcut fotografii cu fanii săi, că nu se aștepata să fie întâmpinată de atâția oameni la revenirea în țară. 

„Nu mă așteptam să fie atât de multă lume și să vrea o poză cu mine. A fost emoționant”, a spus Simona, care ocupă locul 3 WTA. 

Referitor la cele două turnee la care a participat tenismena a declarat că fiecare meci pe care l-a jucat a fost special și că, în urma acestor competiții, a căpătat mai multă încredere în ea.

„A fost o deplasare foarte bună pentru mine, mi-a dat încredere. Important este să mă bucur acum și că îmi iau din aceste turnee încrederea pentru cele din viitor. Am câștigat cel mai importat trofeu al meu. Fiecare meci a fost special în felul lui și finala de la Indian Wells a fost specială”, a spus Halep, adăugând că nu crede că va participa la turneul de la Toronto. 

În ceea ce privește confruntarea avută cu Serena Williams în semifinala de a Miami, Halep a spus că este mulțumită pentru că putut face un meci bun împotriva numărului 1 mondial.

„Mă bucur că am putut să joc bine și cu Serena. Am avut un meci bun contra ei. Am rămas acolo concentrată și am luptat până la sfârșit. Am învățat multe din meciul acesta. Pentru mine este un model și o respect pentru ceea ce face. Niciun om nu este imposibil de învins, dar ea este cea mai bună, are o experiență foarte mare și are și feeling-ul de campion”, a mai spus Halep.  


Sursa: B1 Tv

Ti-a placut articolul?

Comentarii