Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:04 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Simona Halep dezvăluie care a fost momentul crucial al meciului de la Indian Wells

ro

14 Mar, 2015 18:37 972 Marime text
Simona Halep a vorbit despre momentul crucial al meciului cu Daria Gavrilova, din turul II al turneului de la Indian Wells.
 
A treia jucătoare de tenis a lumii a mărturisit că, la începutul setului secund, și-a spus că trebuie să lupte până la capăt.
 
„A fost primul meci împotriva Dariei și nu știam cum joacă. Am intrat pe teren foarte nervoasă iar forehandul nu mi-a mers deloc. Ea a jucat foarte bine, a alergat mult și s-a apărat excelent. A trebuit să mă relaxez și să încerc să mă lupt pentru fiecare punct. A fost un click atunci când mi-am spus: am revenit pe teren, pot să îmi fac jocul obișnuit. În Australia, știți și voi, am pierdut meciul cu Makarova. Atunci nu am luptat până la capăt. Am fost foarte supărată după acel meci și mi-am spus că va fi ultima partidă din carieră mea în care nu lupt. Acum întru pe teren și dau totul, mă lupt pentru fiecare punct. Toate turneele sunt impotrtante pentru mine, toate meciurile", a declarat Simona Halep.



Sursa: ziare.com 

Ti-a placut articolul?

Comentarii