Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a verificat, în ultima lună, service-urile auto şi operatorii economici ce prestează servicii de vulcanizare pentru a vedea dacă se respectă prevederile legale privind protectia consumatorilor. Acţiunea de verificare a service-urilor auto s-a desfăşurat în colaborare cu reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR). În total, au fost controlaţi un număr de 68 operatori economici din care la 35 operatori economici au fost constatate abateri de la prevederile legale. Pentru deficienţele constatate s-au aplicat 30 amenzi în valoare de 45200 de lei şi cinci avertismente. Principalele abateri constatate pe timpul verificărilor au fost: lipsa autorizaţiei tehnice de funcţionare, emisă de Registrul Auto Român; neasumarea de către prestatorii de servicii a unei perioade de garanţie, pentru serviciile prestate, conform propriei politici; tarifele nu erau indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit; nespecificarea în nota de comandă a timpilor de execuţie a lucrărilor de service de către unii operatori economici; neafişarea informaţiilor privind lucrările de service ce se prestau în cadrul unităţii; neachiziţionarea registrului unic de control; utilizarea de aparatură şi instrumente neverificate metrologic. Lucian Lungoci, coordonator Delegat al CJPC Constanţa, recomandă consumatorilor “să fie atenţi atunci când apelează la service-urile auto pentru repararea automobilelor. Solicitarea unui deviz pentru estimarea costurilor reparaţiilor şi a timpului necesar, întocmirea unei note de comandă, precum şi factura fiscală, sunt documente necesare în cazul în care consumatorii se consideră nedreptăţiţi”.