De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
03:54 20 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Protest la București, în cazul fetei violate din Vaslui

ro

25 Jul, 2015 22:05 814 Marime text
În această după-amiază, în Piața Universității din Bucureşti, la Fântână, a avut loc un protest pentru a condamna public justiţia nedreaptă şi violul. Protestul a fost anunţat pe Facebook, iar 2000 de persoane au confirmat că vor participa. Organizatorii protestului susţin că trebuie luată atitudine după cazul fetei violate din judeţul Vaslui, scrie realitatea.net.
Protestul s-a desfăşurat sub emblema „Nu înseamnă NU! Cel puţin pedeapsa cu închisoare pe viaţă pentru violatori".
Oamenii au decis să protesteze împotriva unui sistem bolnav, pe alocuri corupt și nepăsător, care îi consideră pe cei șapte violatori demni de a rămâne în libertate. Magistrații din Vaslui au ales să pună în cui sintagma „pericol social”, justificându-se: „E prima dată când comit o faptă penală. Sunt dispuși (n.r – suspecții) să despăgubească victima!”. Banii nu-i mai aduc fetei fericirea și nici nu o reintegrează în societate, o societate tot mai bolnavă, cu lacune în gândire și acțiune. 
Redăm mesajul organizatorilor postat pe pagina de facebook:
„Traim intr-o societate ce pare ca se indreapta cu pasi repezi spre distrugere.
Trebuie sa luam atitudine si sa condamnam in mod public cazul in care o fata a fost violata mai multe ore de catre 7 barbati in judetul Vaslui.
Este evident ca justitia din Romania nu functioneaza corect. Sapte violatori se plimba liberi printre noi in acest moment, dupa ce au comis un gest antisocial foarte grav. Sunt cercetati in stare de libertate dupa ce au violat cu bestialitate o tanara. Incotro se indreapta societatea noastra?
Mai mult, magistratii care ar trebui sa ne apere si sa pedepseasca acest gen de comportament, au considerat ca violatorii nu repreinta un pericol pentru societate.
Consideram ca aceasta masura a fost luata in mod arbitrar si ca a favorizat infractorii. Este posibil sa ne aflam in fata unui caz de coruptie care creeaza un precedent periculos. Dupa acest model se pot ghida pe viitor si alti magistrati din Romania, lasand in libertate infractori periculosi, astfel punandu-ne pe noi cetatenii in pericol.
Duminica, iesim la orele 18 in Piata Universitatii pentru a condamna in mod public justitia nedreapta si violul.
Facem apel la toti cetatenii sa se mobilizeze. Cei care nu sunt din Bucuresti pot organiza proteste in orasele lor”.


sursa foto: nasul.tv

Ti-a placut articolul?

Comentarii