Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:53 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Proiecte antidrog şi antiviolenţă la liceul din Techirghiol

ro

08 May, 2015 08:47 604 Marime text
 
În această săptămână, elevii Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din Techirghiol au participat la activități cuprinse în calendarul unor proiecte desfăşurate în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța (CPECA)  și Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța (IJJ).



Prima întâlnire, organizată în cadrul proiectului „Siguranța ta are prioritate!”, a avut ca grup ţintă elevi ai claselor de gimnaziu. Scopul derulării unor astfel de acţiuni este de a preveni comportamentele de risc (violență, consum de tutun, alcool, droguri, ș.a.) la vârsta preadolescenței. Elevilor le-au fost oferite informații care să-i ajute să conştientizeze potenţialele urmări ale unui comportament inadecvat. Necunoaşterea efectelor negative, a implicaţiilor sociale sau legale, pe fondul naivităţii specifice vârstei,  transformă mulţi preadolescenţi în victime ale violenţei sau ale consumului de droguri.



Cel de-al doilea proiect, „Adolescență – fără droguri și violență”, ajuns la a II-a ediție, se adresează elevilor de liceu, având în vedere creșterea cererii de droguri în rândul populației generale și, în mod deosebit, în rândul tinerilor. Obiectivul proiectului este de informare, educare, conștientizare cu privire la riscurile consumului de tutun, alcool și alte droguri, dar și a violenței, ca urmare a consumului de substanţe interzise.



Activitățile au fost coordonate de specialiști ai CPECA și IJJ Constanța, care au purtat un dialog deschis cu elevii, prezentându-le cazuri reale și invintându-i să-și exprime punctul de vedere și să propună soluții pentru evitarea sau rezolvarea unor situaţii similare celor puse în discuţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii