Procesul lui Mircea Băsescu s-a încheiat. Fratele preşedintelui aşteaptă decizia instanţei
Procesul lui Mircea Băsescu s-a încheiat. Fratele preşedintelui aşteaptă decizia instanţei
18 Jul, 2014 15:54
ZIUA de Constanta
2145
Marime text
2145
Marime text
Astăzi, la Curtea de Apel Constanța, magistrații au judecat contestația depusă de Mircea Băsescu și Marian Căpățînă, cu privire la decizia de menținere a arestului preventiv. Şedinţa s-a încheiat, iar Mircea Băsescu este în aşteptarea deciziei instanţei. Amintim că marți, Tribunalul Constanța a hotât judecarea celor doi inculpaţi în stare de arest preventiv. Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Traşcă, a declarat ca argumentele invocate au fost „lipsa de temeinicie a încheierii”, dar şi faptul că nu a avut probe noi d eprezentat. Urmează să se pronunţe judecătorul. Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


