Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:14 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Primar trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

ro

20 May, 2016 13:23 321 Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Călin Marin sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu şi folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
 
„În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: în perioada 19 martie – 1 iulie 2014, în calitate de primar al comunei Vlădeni din judeţul Dâmboviţa, inculpatul Călin Marin s-a implicat în întreaga procedura de selecţie şi numire în funcţia de inspector clasa I, grad profesional asistent, în cadrul compartimentului Stare Civilă şi Resurse Umane al aparatului de specialitate al Primarului Comunei Vlădeni a soţiei sale (C.I.D.), care a obţinut un folos patrimonial prin semnarea documentelor ce au stat la baza organizării concursului pentru ocuparea funcţiei susmenţionate, prin semnarea dispoziţiei din data de 13 mai 2014 de numire în funcţie a soţiei sale, a fişei postului acesteia, a dispoziţiei din data de 2 iunie 2014 prin care a dispus delegarea atribuţiilor  de ofiţer de stare civilă soţiei sale, precum şi a dispoziţiei din data de  1 iulie 2014 de completare a celei din 13 mai 2014. Totodată, în perioada aprilie – mai 2014,  în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul Călin Marin a încheiat un act adiţional la contractul de prestări servicii încheiat cu S.C. S. S.R.L.  în data de 1 ianuarie 2013, prin care s-a modificat şi completat obiectul, durata şi preţul contractului, incluzând printre altele şi prestarea serviciilor resurse umane stare civilă. Ulterior, inculpatul a avizat  contractul individual de muncă încheiat  între S.C. S. S.R.L. şi soţia sa în care îi era stabilită o retribuţie lunară de 2.120 lei, dispunând, totodată, şi efectuarea plăţilor celor două facturi emise de societatea comercială anterior menţionată, acţiuni în urma cărora soţia inculpatului a obţinut un folos patrimonial, constând în sumele obţinute de la S.C. S.  S.R.L. în lunile aprilie şi mai 2014, respectiv 3.008 lei.
Astfel, în calitate de Primar al Comunei Vlădeni, autoritate publică locală, inculpatul a organizat fraudulos concursul din data de 19 mai 2014 pentru ocuparea a două funcţii publice de execuţie, în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru soţia sa C.I.D., constând în angajarea acesteia în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Vlădeni, cu consecinţa vătămării drepturilor unor persoane şi cauzarea unei pagube în cuantum de 17.087 lei, reprezentată de salariile încasate de aceasta  de la data numirii pe funcţie şi până în prezent.
De asemenea, inculpatul Călin Marin a înmânat către B.C.C. şi C.I.D. subiectele ce urmau a fi date candidaţilor înscrişi la concursul organizat în data de 19 mai 2015 (informaţii ce nu erau destinate publicităţii), în scopul obţinerii unui folos necuvenit, respectiv promovarea examenului pentru intrarea  în corpul funcţionarilor publici la UAT Comuna  Vlădeni”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
 
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Moreni.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii