Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
18:12 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Președintele PNR propune revocarea lui Iordache și numirea în funcția de ministru al Justiției pe Dana Girbovan

ro

07 Feb, 2017 20:48 635 Marime text
Președintele Partidului Noua Românie, Sebastian Constantin Popescu, propune, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Sorin Grindeanu, remanierea actualului ministru al Justiției, Florin Iordache, și desemnarea unui ministru din interiorul sistemului juridic, recomandându-o în acest sens pe Dana Gîrbovan, președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România.

„În calitate de președinte al Partidului Noua Românie, prima formațiune politică din România creată de la zero, de către tineri neafiliați politic, vă adresez prezenta scrisoare deschisă prin care vă propun ca soluție de detensionare a situației create în România după adoptarea și mai apoi abrogarea Ordonanței 13/2017 remanierea actualului ministru al Justiției, Florin Iordache, și desemnarea unui ministru din interiorul sistemului juridic. Propunerea Noua Românie este numirea doamnei judecător Dana Gîrbovan, magistrat la Curtea de Apel Cluj și președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, în funcția de ministru al Justiției", se arată în scrisoarea deschisă.

Sebastian Constantin Popescu precizează că, potrivit Constituției, numirea și revocarea unui ministru este atributul exclusiv al premierului.

„În calitate de președinte PNR, respect separația puterilor în stat și vă rog să luați aceste propuneri ca și recomandare și nu ca o imixtiune în activitatea de prim-ministru al României. Consider că numirea doamnei Dana Gîrbovan la Ministerul Justiției ar fi un semnal către popor că incidentul 'Ordonanța 13' nu se va mai repeta. În plus, competența juridică a doamnei magistrat Gîrbovan nu cred că poate fi contestată de cineva. Vă rog să luați cele mai bune decizii în favoarea poporului român pentru ca societatea românească să nu se împartă în două tabere: români contra români", conchide președintele PNR.


Sursa foto: pro-legal.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii