Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
15:39 03 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Președintele Comisiei Europene „Trump reprezintă un risc și trebuie învățat ce este UE”

ro

11 Nov, 2016 23:57 151 Marime text
Alegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite reprezintă un risc pentru relațiile cu Uniunea Europeană, a declarat vineri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat de Reuters, informează Agerpres.

„Va trebui să îl învățăm pe președintele ales ce este Europa și cum funcționează", a declarat Juncker la o întâlnire cu studenții, în Luxemburg. El a afirmat că în general pe americani nu îi interesează Europa. "Alegerea lui Trump prezintă riscul răsturnării fundamentelor și structurii relațiilor internaționale", a adăugate el.

Reuters remarcă duritatea comentariilor șefului executivului UE, în contrast cu reacțiile mai diplomatice ale altor lideri europeni la alegerea lui Trump. În timp ce șefi de state și guverne se declarau gata să colaboreze cu viitorul șef al Casei Albe, punctele sale de vedere privind comerțul internațional, schimbările climatice și securitatea Occidentului erau deja puse la îndoială de Juncker, încă de joi.

Vineri, președintele CE a avertizat și asupra consecințelor "dăunătoare" ale declarațiilor lui Trump. El a reamintit chiar și o declarație a viitorului președinte american în care acesta părea convins că Belgia, țara unde se găsesc sediile centrale ale NATO și UE, este un oraș.

„Cred că vom pierde doi ani până când dl. Trump face turul lumii pe care nu o cunoaște", a mai spus Juncker.


Sursa foto: rfi.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii