Polițistul de la Brigada Rutieră, avansat, post-mortem la gradul de subinspector de poliţie
Polițistul de la Brigada Rutieră, avansat, post-mortem la gradul de subinspector de poliţie
21 Aug, 2015 12:42
ZIUA de Constanta
3028
Marime text



”Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a înaintat astăzi Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, propunerea de acordare a Ordinului Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, subinspectorului post-mortem Ionescu Gheorghe, pentru fapte de eroism şi sacrificarea vieţii în misiune”, se arată în comunicatul MAI.
De asemenea, Ministerul a anunțat că va organiza funeraliile militare şi va sprijini familia cu tot ce este necesar în aceste împrejurări tragice.
Ministrul Gabriel Oprea şi întreaga conducere a instituției vor participa duminică la ceremonialul religios de înmormântare a subinspectorului post-mortem Gheorghe Ionescu.
Vicepremierul a discutat personal, vineri dimineață, cu soţia poliţistului şi a dispus măsurile necesare pentru ca aceasta să fie încadrată în Ministerul Afacerilor Interne, conform prevederilor Ordinului nr. 35 din 13 martie 2014 privind măsurile de sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate şi familiilor acestora, precum şi familiilor poliţiştilor decedaţi.
Vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) Dumitru Coarnă a declarat că soția lui Gheorghe Ionescu, va primi, conform legislației, un ajutor de 20.000 de euro.
El a mai precizat că polițistul va fi înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar din Capitală.
Subinspectorul post-mortem Gheorghe Ionescu avea 44 ani, era căsătorit şi lucra de 23 de ani în Ministerul Afacerilor Interne.
Sursa foto: evz.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii