De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:05 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

PNL cere Guvernului să corecteze rectificarea bugetară pentru a fi una constituțională

ro

01 Aug, 2015 15:46 612 Marime text
 
PNL a solicitat astăzi Guvernului să se întrunească de urgență într-o ședință și să corecteze rectificarea bugetară astfel încât aceasta să fie una constituțională, informează Agerpres.

„PNL solicită Guvernului Ponta să se întrunească de urgență într-o nouă ședință, premierul să-și întrerupă vacanța în străinătate, și să corecteze rectificarea bugetară astfel încât aceasta să fie una constituțională. Actuala guvernare, prin derogări, nu va face decât să pericliteze șansele României pentru dezvoltare și o viață mai bună. Guvernul condus de Victor Ponta a reușit "performanța" de a promova o rectificare bugetară care ridică mari semne de întrebare în privința constituționalității, reușind astfel, din nou, să-și dea măsura incompetenței", se arată într-un comunicat de presă remis, citat de Agerpres.

Liberalii spun că în ordonanța simplă privind rectificarea bugetară, publicată vineri în Monitorul Oficial, au constatat că a fost introdusă o derogare de la rigorile stabilite de Legea finanțelor publice, iar motivul acestei derogări ''este acela că PSD dorește să realoce fonduri de investiții către cheltuieli care pot fi ușor redirecționate pe criterii politice" — investiții în mașini, mobilier sau dotări în loc de investiții în proiecte majore, care sunt astfel abandonate.

„În mod concret, Guvernul Ponta încalcă Constituția prin faptul că această derogare se face de la o lege organică, printr-un act normativ cu caracter ordinar, cum este cazul ordonanței simple. Mai mult, legea fundamentală interzice Guvernului prin articolul 115 să emită ordonanțe în domenii care fac obiectul legilor organice. Atragem atenția Guvernului asupra faptului că orice derogare de la o lege organică, așa cum este Legea finanțelor publice, nu poate fi realizată decât printr-o lege de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază", se arată în comunicat.


Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii