De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:51 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dosar cu prejudiciu de 3 milioane de euro Noi percheziţii la locuinţa lui Georgică Cornu

ro

13 May, 2015 08:47 446 Marime text
Mai multe percheziţii au loc, în această dimineaţă, în Timişoara, între care una la locuinţa omului de afaceri Georgică Cornu, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de euro. Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi au descins şi la alte patru adrese din municipiu, între care şi vila fostei soţii a omului de afaceri. Oamenii legii spun că este vorba despre un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de euro. Înainte de a le deschide oamenilor legii poarta de la vila sa, Georgică Cornu şi-ar fi făcut cruce, spun surse juridice.

La jumătatea lunii martie, locuinţa lui Georgică Cornu a fost de asemenea percheziţionată, el fiind ulterior reţinut de Parchetul Tribunalului Mehedinţi, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, apoi arestat la domiciliu, măsura fiind înlocuită în final cu controlul judiciar. În urma percheziţiilor, anchetatorii au indisponibilizat 16 autoturisme a căror valoare depăşeşte 600.000 de euro, printre acestea fiind două BMW X5, două Porche Cayenne şi un VW Touareg. De asemenea, a fost ridicată suma de 700.000 de lei - cash - şi s-au indisponibilizat bunuri imobile în valoare de 360.000 lei. Percheziţiile de atunci au fost făcute în Bucureşti şi în zece judeţe - Mehedinţi, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, Dolj şi Dâmboviţa - la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de nouă milioane de euro, precum şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de acestea.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008-2014, 101 persoane, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai 88 de societăţi comerciale, ar fi eludat obligaţiile fiscale. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Omul de afaceri Georgică Cornu, numit şi "regele asfaltului din Banat", deţine grupul de firme Confort şi are afaceri şi în comerţ. El mai are şi un centru de echitaţie la Herneacova, proprietate care se întinde pe 12.000 de hectare. El a fost preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii