Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:37 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Operaţiunea „Cuib de Viespi“ Procurorii DIICOT Arad au făcut percheziţii la Constanţa. Detalii din anchetă

ro

10 Mar, 2016 14:08 827 Marime text
Azi, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Arad, Botoșani, Vrancea, Constanța, Mureș și București au efectuat un număr de 20 percheziții domiciliare pe raza judeţelor Botoşani, Mureş, Vrancea şi Constanţa în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

     În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012 – 2015  membrii grupului au recrutat de pe teritoriul României peste o sută de victime, provenind din medii sărace, pe care ulterior le-au transportat şi adăpostit în Danemarca, prin inducere în eroare, sub pretextul oferirii unui loc de muncă bine plătit.

    În fapt,  membrii grupului infracţional au urmărit ca, odată ajunse în Danemarca, victimele să fie aduse în stare de aservire faţă de aceştia, astfel încât, lipsite fiind de mijloace financiare, necunoscând limba şi locurile spre a se putea eventual angaja sau repatria pe cont propriu, să fie nevoite să locuiască în spaţiile stabilite de către membrii grupului şi să execute activităţile impuse de către aceştia.

    În acest sens, suspecţii au însoţit şi asistat persoanele vătămate în faţa   autorităţilor  daneze în vederea obţinerii codului numeric personal danez.

    Ulterior, sub pretextul îndeplinirii formalităţilor de angajare impuse de către lege şi fără ca victimele să fie în cunoştinţă de cauză, au constituit firme fantomă în numele acestora, au deschis conturi bancare şi au obţinut cărţi de credit pe care le-au  utilizat în vederea comiterii de fraude, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 7.000.000 de euro.

    Menţionam că la data de 20.02.2015, între România şi Regatul Danemarcei s-a încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, având în vedere faptul că infracţiunile s-au săvârşit pe teritoriile ambelor state, facând obiectul cercetărilor deopotrivă ale autorităţilor judiciare române, cât şi ale celor daneze.

    La data de 26.02.2015  partea daneză a procedat la arestarea a 20 de membri ai grupului infracţional care se aflau pe teritoriul Danemarcei la momentul respectiv, operaţiunea fiind denumită „Cuibul de Viespi”.

    În prezent, cei 20 de membri sunt judecaţi  de către instanţa daneză pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, înşelăciune, fraudă informatică şi evaziune fiscală.

    Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?

Comentarii