Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:13 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O nouă cerere de arestare a lui Darius Vâlcov, trimisă de DNA la ÎCCJ

ro

07 Apr, 2015 12:07 588 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei  au propus  arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.04.2015, a inculpatului  VÂLCOV DARIUS-BOGDAN, fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, în prezent senator, cu privire la săvârșirea infracțiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale .
 
Măsura arestării preventive a fost propusă de procurori având în vedere că, raportat la calitatea de senator a celui menţionat, a fost îndeplinită condiţia prevăzută în Constituţia României, în sensul în care plenul Senatului a încuviinţat cererea de arestare preventivă pentru acele aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul  VÂLCOV DARIUS-BOGDAN a săvârşit infracţiunea sus menționată, prin prisma calităţilor deţinute de acesta de-a lungul timpului, de primar al municipiului Slatina, senator în Parlamentul României şi membru al Guvernului României
 
Concret, potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă a rezultat că, începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.
Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări ( trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele:
- 90.000 dolari,
- 1.323.850 lei,
- 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,
- un tablou cu ramă aurie, inscripționat RENOIR,
- un tablou inscripționat JEAN COCTEAU,
- o pictură pe lemn, inscripționat AUREL ACASANDREI.
 
Ulterior, ca urmare a perchezițiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri, despre care există indicii că ar fi fost achiziționate, prin interpuși, de către inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări, în respectiva cauză.  Pe tablouri figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi PABLO PICASSO (două gravuri și un desen în cărbune), ANDY WARHOL, NICOLAE TONITZA, ȘTEFAN LUCHIAN, GHEORGHE PETRAȘCU, CONSTANTIN PILIUȚĂ, CORNELIU BABA, HORIA BERNEA, OCTAV BĂNCILĂ etc.
 
În aceeași cauză, procurorii au propus:
 
- prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.04.2015 şi până la 13.05.2015, inclusiv, a inculpatului PRINA MINEL FLORIN, primar al municipiului Slatina, în prezent suspendat,cu privire la săvârșirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă,
- înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.04.2015 şi până la 13.05.2015, inclusiv, a inculpatului ŞUŞALĂ LUCIAN PETRUŢ, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă,  evaziune fiscală şi spălare de bani (detalii cu privire la starea  de fapt în comunicatul nr.508/14 martie 2015)
 
Menţionăm că anterior, la cererea procurorilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus faţă de inculpatul VÂLCOV DARIUS-BOGDAN măsura arestării preventive pe o perioada de 23 de zile, de la  data de 02.04.2015  până la 24.04.2015 inclusiv, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii