Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:03 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Noul regulament privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate

ro

10 Mar, 2016 22:52 859 Marime text
 
Astăzi, Guvernul a adoptat regulamentul privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Ministrul Raluca Prună a amintit că legea a fost adoptată în februarie 2014, dată la care ar fi trebuit, în opinia sa, să fie adoptat și regulamentul.
 
„Iată că azi, la capătul a 25 de luni, avem un regulament, adică legislația secundară care va face posibilă o aplicare corectă a legii. În termen de cel mult trei luni de la data adoptării și publicării regulamentului, vom avea și legislația terțiară, adică deciziile care trebuie elaborate și adoptate la nivelul conducerii ANP și la nivelul conducerii Ministerului Justiției și a Ministerului de Interne, astfel încât, la capătul acestor maxim trei luni, vom avea toată legislația necesară pentru o corectă aplicare a legii și pentru o corectă executare a măsurilor privative de libertate", a spus, potrivit Agerpres, ministrul.
 
Noul regulament menține cele patru regimuri de detenție: de maximă siguranță, închis, semideschis și deschis. De asemenea, acesta propune, în funcție de durata condamnării, conduita, personalitatea, gradul de risc, dar și de alți factori, diverse programe care să urmărească, în principal, desfășurarea de activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială sau instruire școlară.
 
Regulamentul se referă și la condițiile în care deținuții au acces la comunicații, stabilind că aceștia au dreptul să efectueze, pe cheltuiala lor, convorbiri de la telefoanele instalate în incinta sectorului de deținere, cu cel mult zece persoane din exteriorul penitenciarului.
 
Sursa foto: Agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii