Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:34 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Noi documente medicale în cazul lui Nicuşor Constantinescu (documente)

ro

15 Jul, 2014 07:38 2937 Marime text
Biroul de presă al Consiliului Judeţean Constanţa a trimis o nouă scrisoare medicală şi rezultatul de la Computer Tomograf, apostilate de departamentul de stat şi traduceri notariale.

"Acestea certifică evoluţia stării medicale  a Preşedintelui CJ Constanta, Nicuşor Constantinescu, şi sunt certificate prin lege de Apostila Convenţiei de la Haga!",  transmite Biroul de presă al CJC.

În secţiunea Documente de mai sus regăsiţi noile acte medicale.

Amintim că Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat extrădarea din Statele Unite ale Americii a şefului CJC. Nicuşor Constantinescu susţine că se afla acolo pentru un tratament medical, în urma unei operaţii de cancer de prostată.

Judecătorii au avut ceva obiecţii cu privire la una din scrisorile medicale prezentate de Nicuşor Constantinescu a prezentat mai multe scrisori, existând suspiciunea că aceasta a fost falsificată. Totodată, un alt act medical nu a fost recunoscut de medicul a cărui semnătură apare pe document.

Ti-a placut articolul?

Comentarii