Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:52 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Misiune de succes a poliţiştilor din România în Bulgaria

ro

31 Aug, 2015 16:45 1992 Marime text
Azi, a doua serie de 8 poliţişti români şi-a încheiat misiunea desfăşurată în ţara vecină, unde s-a acţionat alături de poliţiştii bulgari, în staţiunile turistice Albena, Nisipurile de Aur, Balcic şi Nessebar.

Misiunile în aceste staţiuni s-au desfăşurat în două serii a câte 8 poliţişti, în perioada 30 iunie – 31 iulie, respectiv 1 – 31 august, în fiecare dintre cele patru staţiuni acţionând câte doi poliţişti români.

Astfel, în prima serie, s-au deplasat câte doi poliţişti din cadrul inspectoratelor  judeţene de poliţie Giurgiu şi Teleorman şi câte un poliţist din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Constanţa, Timiş, Sibiu, respectiv un poliţist din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

În cea de-a doua serie, s-au deplasat câte doi poliţişti din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie Giurgiu şi Dolj şi câte un poliţist din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Teleorman, Timiş, Sibiu şi Caraş – Severin.

Poliţiştii români selecţionaţi pentru a desfăşura activitatea în Bulgaria au fost atent instruiţi şi pregătiţi pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile încredinţate, un criteriu obligatoriu de selecţionare fiind acela de a fi un bun vorbitor de limbă bulgară.

Este al şaselea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat.

În cadrul misiunilor, poliţiştii români au consiliat peste 3.500 de turişti români, în special cu privire la indicarea anumitor destinaţii şi furnizarea unor informaţii de ordin legislativ din Bulgaria. De asemenea, poliţiştii români au participat, alături de colegii bulgari la 338 intervenţii la diferite evenimente, cele mai multe vizând aplanarea unor stări conflictuale, ridicarea de autovehicule parcate ilegal şi soluţionarea unor neînţelegeri legate de asigurarea condiţiilor de cazare.

De asemenea, 191 de turişti români au fost implicaţi în evenimente pe raza staţiunilor respective, dintre care 143 în calitate de victimă ale unor evenimente neplăcute, furturi de autoturisme, tamponări auto, furturi sau distrugeri şi 48 ca autori ai unor infracţiuni, fără producerea unor consecinţe deosebite.

Reamintim că, aceste misiuni au demarat în anul 2010, iar în cadrul lor, poliţiştii români şi bulgari acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice. De asemenea, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe durata sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii