Medicii ies în stradă azi şi protestează în faţa Guvernului
Medicii ies în stradă azi şi protestează în faţa Guvernului
01 Sep, 2015 10:18
ZIUA de Constanta
1472
Marime text

Pentru a două oară în ultima săptămână, o delegaţie a Alianţei Medicilor a fost la negocieri la Ministerul Sănătăţii. Încă nu a fost transmis un punct de vedere asupra negocierilor. Doar reprezentanţii medicilor au precizat care au fost principalele teme de discuţie. Printre acestea s-a aflat plata orelor de garda dublu, deoarece în contractul de muncă al cadrelor medicale sunt prevăzute doar 160 de ore, iar un medic lucrează mult mai mult de 250 de ore, cu tot cu gărzi.
„Legea coplăţii înseamnă legea practicii private în spitalele de stat, care e o lege care se aplică în Marea Britanie, Franţa, Germania şi care trebuie să ajungă şi la noi. Vreau să se înţeleagă foarte clar: legea coplăţii, aşa cum o vedem noi, nu e o legalizare a şpăgii”, a declarat doctorul Florin Chirculescu, preşedintele Sindicatului Medicilor „Dr. Ioan Cantacuzino” .
Grupul Alianţa Medicilor s-a constituit pe Facebook şi a ajuns să aibă 30.000 de membri într-un timp record. Nu sunt constituiţi sub formă de organizaţie sindicală şi contestă autoritatea şi eficienţa sindicatelor tradiţionale din Sănătate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii