De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
04:17 24 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Iohannis, după întâlnirea cu Grindeanu „Sunt îngrijorat, se prevăd cheltuieli prea mari în buget”

ro

14 Feb, 2017 11:43 1926 Marime text
Întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Sorin Grindeanu pe tema Legii bugetului de stat și a Legii asigurărilor sociale pe anul 2017 s-a încheiat. 

Iohannis a anunţat, după întrevederea cu premierul Sorin Grindeanu şi cu ministrul de Finanţe Viorel Ştefan, că va analiza în următoarele zile legea Bugetului de Stat şi a Bugetului Asigurărilor sociale, înainte de a anunţa dacă o va promulga sau nu. Şeful statului a subliniat că cifrele din bugetul construit de Guvernul Grindeanu sunt îngrijorătoare şi că bugetul este "unul problematic şi riscant", la o primă analiză.

„Mi s-a părut corect să aud opinia Guvernului înainte de a lua o decizie pe promulgare sau de retrimiterea catre Parlament. Bugetul, la o primă analiză pe care am făcut-o, este unul problematic şi riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate. Pe de altă parte, se prevăd cheltuiei foarte mari. Există riscul real să se depăşească deficitul de 3%. Nu putem să nu vedem că aici avem de a face cu o sumă extraordinar de mare la aşa numitele credite de angajament prevăzute în sumă de 54 de miliarde, care vor apăsa asupra bugetelor din anii următori. Toate aceste lucruri le-am transmis Guvernului, care are un punct de vedere propriu pe care îl va transmite şi în spaţiul public. Zilele următoare vom aprofunda analiza acestor două bugete. Vom avea în vedere şi punctele de vedere prezentate de primul ministru şi de ministrul Finanţelor, dar în ansamblu tebuie să recunosc că sunt îngrijorat. Deczia o voi lua în zilele următoare", a spus Klaus Iohannis la finalul întâlnirii cu Grindeanu şi Viorel Ştefan.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Edit Veronika Cizma 15 Feb, 2017 16:17 nu cred ca e bine sa fie aprobat bugetul inainte de schimbarea guvernului,...si cred ca ar fi si mai bine sa tineti la distanta guvernul actual de finantele tarii,