Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:39 20 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Institutului Naţional de Statistică Preţurile au scăzut cu 0,2% în noiembrie

ro

11 Dec, 2014 10:18 578 Marime text
Preţurile au scăzut cu 0,2% în luna noiembrie comparativ cu octombrie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor s-au redus, iar tarifele serviciilor au urcat uşor, astfel că rata anuală a ajuns la 1,26%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), citat de România Liberă.

În luna noiembrie, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare si nealimentare au scăzut 0,3%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%, scrie Mediafax.

Cea mai mare reducere a preţurilor, de peste 4%, a fost înregistrată la categoria „Fructe şi conserve din fructe“, iar cea mai mare creştere a tarifelor, de 0,53%, la „Alte servicii“.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) în luna noiembrie 2014 faţă de luna precedentă este 99,80%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent este 101,55%.

Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (decembrie 2013 – noiembrie 2014) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2012 – noiembrie 2013), determinată pe baza IPC este 1,1%, iar cea determinată pe baza IAPC este 1,4%", se arată într-un comunicat al INS.

În octombrie, preţurile de consum au crescut cu 0,2% faţă de luna anterioară şi cu 1,44% comparativ cu octombrie 2013.

Sursa: Mediafax, România Liberă
Sursa foto: gorjeanul.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii