Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul procuror DIICOT, Eugen Moisescu, condamnat la doi ani cu suspendare pentru trafic de influenţă

ro

12 Nov, 2014 21:15 1481 Marime text
Potrivit Mediafax, Eugen Moisescu, fost procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi, a fost condamnat definitiv, astăzi, de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă.

Aceeaşi pedeapsă au primit-o ceilalţi doi inculpaţi din dosar, avocaţii Alexandru Bernic şi Constantin Năstase, ambii de la Baroul Iaşi.

Prin decizia de astăzi, completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins ca nefondate apelurile faţă de hotărârea luată de aceeaşi instanţă, în 24 octombrie 2013, la fondul dosarului.

Eugen Moisescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie de la Serviciul teritorial Iaşi, la 1 august 2012, pentru trafic de influenţă. Alături de el, au fost judecaţi în acest dosar şi avocaţii Alexandru Bernic şi Constantin Năstase, acuzaţi de trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Sursa: Mediafax

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii