Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:16 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Folclor tradiţional al turcilor dobrogeni Festivalul „Frumoasa mea limbă maternă”, la Constanţa

ro

08 Jun, 2014 13:13 2966 Marime text
Festivalul poeziei şi cântecului turcesc „Ana dilim-Güzel Türkçem”- „Frumoasa mea limbă maternă”, ajuns la a doua ediţie, a avut loc, ieri, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ – Consiliul Judeţean Constanţa. În cadrul competiţiei au participat elevi din clasele I-XII care studiază limba turcă, din Constanţa, Medgidia, Cobadin, Ciocârlia, Tuzla  Castelu, Cumpăna, Ovidiu şi Valu lui Traian.

Anul acesta a fost introdus pentru prima şi un concurs de interpretare de cântec turcesc cu scopul de a descoperi tinerele talente din cadrul comunităţii, dar şi pentru a reînvia folclorul tradiţional al turcilor dobrogeni. Din juriu a făcur parte: Leila Hagi-Salim, consilier- Instituţia Prefectului, Halime Demirtaş-profesor Colegiul Naţional „K.Atatürk” şi Alev Gafar- profesor Centrul Cultural „Yunus Emre”. Juriul concursului de recitare a fost compus din prof.Vildan Bormambet-MEN, prof. Sevil Onder- Colegiul Naţional „K.Atatürk”şi Aimer Eynalli- Şcoala Gimnazială nr. 24.

La concursul de interpretare secţiunea copii clasele I-VIII pe primele locuri s-au clasat: Cayali Mirem-premiul I, Husein Ilknur şi Akdeniz Aida-premiul II, Cayali Derya şi Sali Sibel-premiul III. La acelaşi concurs, elevi de liceu, premiul I a fost adjudecat de Deniz Done elevă în clasa a X- a la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa. La concursul de recitare secţiunea clasele I-IV  locul I a fost ocupat de Memedali Alina şi Husein Nur, locul II a fost împărţit de Seidamet Ersun şi Vulpe Andra, iar locul  III de Cadır Aisel şi Yildırım Melissa. La secţíunea-elevi de liceu clasamentul a arătat astfel: Mocanu Gabriela-locul I, Apti Aylin locul II, Elis Kerim şi Körçu Sedan locul III. Conform declaraţiilor preşedintelui UDTR Osman Fedbi ocupanţii primelor trei locuri de la ambele concursuri, interpretare şi recitare vor beneficia de o tabără gratuită la Predeal. De asemenea, UDTR a premiat şi elevii care s-au clasat pe primele locuri la concursul lansat în şcolile constănţene în luna mai,  cu prilejul Zilei Naşterii Profetului. Profesorii de limba turcă, ce s-au remarcat în activitatea didactică în anul şcolar 2013-2014  au primit diplome de merit din partea ISJ înmânate de inspectorul şcolar Icbal Anefi.  Printre aceştia s-au numărat: inspectorul de specialitate din cadrul MEN Vildan Bormambet, prof.  Osman Melek şi Serin Türkoğlu -Şcoala Gimnazială nr.10, Constanţa,  prof.Musledin Firdes-Colegiul Pedagogic “Constantin Brătescu” , prof. Gemil Sevidan -Şcoala Gimnazială nr. 1 Castelu, prof. Abibula Şeila- Şcoala Gimnazială nr 1 Valu Lui Traian, prof. Halime Demirtaş şi dir.adj. Özgür Kıvançi-Colegiul Naţional “Kemal Ataturk” din Medgidia. A mai fost premiat şi directorul Grădiniţei bilingve româno-turce.Regep Aiten. Premiile au fost  înmânate elevilor participanţi la concurs de: preşedintele UDTR Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim, subsecretarul de stat din cadrul DRI Aledin Amet, subprefecţii Accoium Levent şi Anefi Ersun, decanul Facultăţii de Litere, conf.univ.dr Mihaela Fulea, consilierul Murat Actuan precum şi de către consulul general al Republicii Turcia la Constanţa Ali Bozçalışkan. Evenimentul a fost organizat de  Uniunea Democrată Tucă din România în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii