Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:14 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flashmob comemorativ 74 de ani de la pierderea Basarabiei

ro

27 Jun, 2014 09:54 1472 Marime text
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 organizează sâmbătă, 28 iunie, un flashmob comemorativ la fântâna de la Universitatea Bucureşti, dar şi în alte peste 20 de judeţe, pentru a marca tragica pierdere din 1940 a Basarabiei. Voluntarii și simpatizanții organizației vor ține un moment de reculegere în amintirea românilor uciși, torturați sau deportați în perioada care a urmat ultimatumului din 26-28 iunie 1940. Toți cei prezenți la eveniment vor așeza sute de lumânări sub forma unui mesaj menit să semnaleze necesitatea reunirii celor două state românești. În urmă cu 74 de ani, ca urmare a unei înţelegeri secrete între URSS şi Germania nazistă, România a primit un ultimatum prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, precum şi din Nordul Bucovinei. Consecințele ultimatului sovietic au fost dramatice: sute de mii de români au căzut victime regimului criminal ocupant.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii