Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Estimare sezonieră a ANM Ce vreme vom avea în această vară în Constanţa

ro

23 Jun, 2014 12:50 1568 Marime text
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna septembrie. Gradul de realizare al estimărilor este de aproximativ 60% şi sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii.
Astfel, în luna iulie, temperatura aerului va avea valori peste normele climatologice în sud-estul şi vestul ţării, iar în restul regiunilor valorile termice se vor încadra, în general, în normalul perioadei.
 
Pentru luna august estimările arată că regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în centrul şi nordul ţării şi peste normalul perioadei în restul teritoriului.
 
Luna septembrie va avea valori termice peste normele climatologice în sud-estul, sudul şi local vestul ţării, iar în restul regiunilor acestea se vor încadra în normalul perioadei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii