Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:45 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial 2 Mai, declarată zi liberă pentru bugetari şi elevi

ro

02 Apr, 2014 14:49 2351 Marime text
Ziua de 2 Mai va fi liberă, astfel încât angajaţii statului vor putea beneficia de o mini vacanţă de patru zile. Zi liberă va fi şi pentru elevi.

Bugetarii vor avea patru zile libere dacă includem şi sâmbătă şi duminică. Astfel, ne putem aştepta la o aflux ridicat de turişti de weekend, către munţi sau mare, pentru a se relaxa în aceste zile libere.

Ziua liberă acordată de Executiv va fi recuperată la o data ulterioară, stabilită de fiecare instituţie publică.

Dar nu este singura veste bună. Premierul Ponta a anunţat şi că pensiile se vor plăti anticipat în această lună, astfel încât toţi pensionarii să-şi primească pensiile înainte de Paşte.

Asociaţia de Promovare Litoral-Delta Dunării şi Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistice din România au solicitat Guvernului să declare 2 mai 2014 zi naţională liberă, astfel încât să fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia sărbătorii de 1 Mai, pentru sprijinirea turismului.

În acest an, Ziua Internaţională a Muncii - 1 mai, zi liberă legală prevăzută în Codul Muncii, este într-o zi de joi.

Cele două organizaţii au solicitat Guvernului emiterea unui act normativ pentru declararea zilei de vineri 2 mai 2014 ca zi naţională liberă, urmând ca aceasta să fie recuperată în cursul lunii mai.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii