Dosarul în care 23 de elevi şi patru profesori sunt cercetaţi, trimis la DNA Constanţa

11 Jul, 2013 19:55
ZIUA de Constanta
1285
Marime text
Dosarul în care 23 de elevi şi patru cadre didactice de la Liceul Tehnologic "Ion Bănescu" din Mangalia sunt cercetaţi pentru luare şi dare de mită, după ce elevii ar fi primit fotocopii cu subiectele rezolvate la examenul de bacalaureat, a fost declinat spre soluţionare DNA Constanţa.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Constanţa, dosarul a fost trimis spre soluţionare de la Parchetul Tribunalului Constanţa la DNA, întrucât este cercetat preşedintele comisiei de examinare de la Liceul Tehnologic "Ion Bănescu" din Mangalia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Surse din rândul anchetatorilor spuneau că există imagini de pe camerele de supraveghere în care se vede că un membru al comisie de examen ar fi împărţit elevilor subiectele rezolvate.
La Liceul Tehnologic "Ion Bănescu" au susţinut probele de la Bacalaureat şi absolvenţii Liceului Teoretic din Negru Vodă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii