Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:54 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Reţinuţi pentru cumpărare influenţă

ro

06 Feb, 2015 10:04 1109 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 5 februarie 2015, a inculpaţilor:

DOLINGA DORU, cetăţean sârb, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influenţă
FLOREA IOANA, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influenţă

Din ordonanţele de reţinere întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Prin intermediul inculpatei Florea Ioana, inculpatul Dolinga Doru a întreprins demersuri de identificare şi racolare a unui lucrător vamal din Punctul de control şi trecere a frontierei Stamora Moraviţa, care, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să accepte implementarea, în fals, în evidenţele sistemului vamal, a unor operaţiuni de export de ţigări din România în Republica Serbia, demersuri în cursul cărora i-a promis unui agent de poliţie de frontieră (denunţător în cauză) suma de 20.000 euro, bani pe care urma să-i remită acestuia efectiv după finalizarea operaţiunilor vamale şi care urmau să fie împărţiţi de acesta cu lucrătorul vamal.

Inculpata Florea Ioana l-a sprijinit pe Dolinga Doru în activitatea de identificare şi racolare a unui lucrător vamal din P.C.T.F. Stamora Moraviţa, care prin încălcarea atribuţiilor de serviciu să accepte implementarea în fals în evidenţele sistemului vamal, iniţial a unei operaţiuni de export de ţigări din România în Republica Serbia, iar ulterior a unor activităţi similare cu o periodicitate lunară, demersuri în cursul cărora Florea Ioana i-a pretins acestuia suma de 1.500 euro, bani pe care urma să-i primească efectiv după finalizarea operaţiunilor vamale.

Inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 CPP, urmând ca la data de 6 februarie 2015 să fie prezentaţi  Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii au fost sprijiniţi de ofiţeri din cadrul DGA şi SRI.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii