Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:43 17 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

DNA Cauze finalizate de procurorii anticorupţie în luna noiembrie

ro

09 Dec, 2014 14:00 902 Marime text
Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna noiembrie 2014, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:
 
1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
 
CUC VIOREL și CUC  LUIGI –VIOREL, administratori ai S.C. Agroar Market S.R.L.,  în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de evaziune  fiscală în forma  continuată (694 - acte materiale),
 
BÎCĂ  VIOREL, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de:
- complicitate  la evaziune  fiscală în forma  continuată(324 acte materiale),
-  fals  în înscrisuri  sub semnătură privată în forma  continuată(324 acte materiale),
 
DOBRE VASILE, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de:
- complicitate  la evaziune  fiscală în forma  continuată(28 acte materiale),
-  fals  în înscrisuri  sub semnătură privată în forma  continuată(28 acte materiale),
 
VERNICU RODICA- MARIA, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile concurente de:
- complicitate  la evaziune  fiscală în forma  continuată(57 acte materiale),
-  fals  în înscrisuri  sub semnătură privată în forma  continuată(57 acte materiale),
 
BOROŞ IANCU, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de:
- complicitate  la evaziune  fiscală în forma  continuată(11 acte materiale),
-  fals  în înscrisuri  sub semnătură privată în forma  continuată (11 acte materiale),
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada  01 august 2006  -  08 mai 2009, inculpații Cuc Viorel și Cuc  Luigi –Viorel, cu intenţie,  au  înregistrat în evidenţa  contabilă a  S.C. Agroar Market S.R.L., societate  pe care o administrau, un număr de  694  facturi fictive de  achiziţie  cereale,  provenind  de la  furnizori nereali, printre care se numără și ceilalți inculpați.
Concret, inculpaţii Cuc Viorel şi Cuc Luigi – Viorel,  folosind  resursele  financiare  ale  S.C. Agroar Market SRL,  au  achiziţionat în beneficiul  acestei societăţi   pe care o  administrau,  cereale  livrate  în cea mai mare parte  de   furnizorii  maghiari şi transportate cu mijloacele auto proprii ale  acestora,  pe care le-au  şi achitat  la  livrare, cu plata cash, în contul firmelor din Ungaria.
Ulterior, însă cu bună ştiinţă  şi premeditat, cu scopul de a da o  aparenţă de legalitate operaţiunilor  comerciale  efectuate şi a putea  deduce ilegal TVA  aferentă facturilor întocmite,  au înregistrat  fictiv în  contabilitate  pe baza unor  documente  false,   marfa achiziţionată „ca provenind  de la furnizori interni”,  firme controlate în fapt   tot  de ei şi folosite doar scriptic ca intermediare, acestea având  rolul doar de furnizori de facturi fictive.
 
Prin aceste activități, inculpaţii   au creat un prejudiciu   total  bugetului de stat în cuantum de   9.979.108  lei,  compus din: deducere ilegală  de TVA în cuantum de 5.417.229 lei şi sustragere la plata impozitului pe profit, în cuantum de  4.561.879 lei.  
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Arad.
__________________________________________________________________
    
 
 
2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
 
MARINESCU DRAGOȘ – MIHAIL și VASILESCU MIHAI, administratori ai S.C. Broti Mec S.R.L., în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile concurente de:
 
-  omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate,
- sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, în formă continuată.
 
S.C. BROTI MEC S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de omisiune, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în formă continuată. 
 
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada 2009 – 2010, inculpații Marinescu Dragoș – Mihail și Vasilescu Mihai, în calitate de administratori ai S.C. BROTI MEC S.R.L., au omis, în totalitate, evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale, atât a operațiunilor comerciale efectuate, din care şapte achiziţii intracomunitare efectuate în cursul lunilor ianuarie şi februarie 2010, cât şi a veniturilor realizate.
În scopul sustragerii de la efectuarea verificării financiare şi prejudicierii bugetului de stat, cei doi inculpați au declarat un sediu social fictiv al S.C. BROTI MEC S.R.L., urmărind astfel, doar simpla funcţionare şi reprezentare a societăţii, în fapt, fără a efectua vreo activitate comercială la sediul social declarat.
Prin aceste acțiuni, inculpaţii   au creat un prejudiciu total bugetului de stat, în cuantum de 22.304.583 lei.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.
 
 
 
  3.  Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
 
BUNDUC IOAN și BUNDUC MIHAI, administratori ai unei societăți comerciale, la data faptelor,  în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.
 
    CĂRUNTU IOAN și URMĂ MIHAI, primar și respectiv viceprimar ai comunei Andrieșeni, județul Iași, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată,
- fals intelectual, în formă continuată. 
 
  TURCU MARICEL, referent în cadrul Primăriei comunei Andrieşeni, judeţul Iaşi, la data faptelor, în prezent primar al aceleiași unități administrativ teritoriale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată,
- fals intelectual, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
       În perioada 2007 – 2009, inculpații Bunduc Ioan și Bunduc Mihai au folosit la Centrul Zonal Iaşi al A.P.I.A., la diferite intervale de timp, declaraţii şi documente false, având ca rezultat obţinerea ilegală a sumei de 151.557,06 lei, cu titlu de subvenţii pe suprafaţă, acordate din fonduri FEGA pentru suprafeţe de păşune aflate în domeniul public al comunei Andrieşeni (limitrofe satelor Spineni, Buhăieni, Iepureni, Drăgășeni și Fântânele). 
         O parte din documentele falsificate, care au stat la baza obținerii finanțării din fonduri europene au fost emise de către ceilalți 3 inculpați.
 
 În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii, constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.
 
     Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
 
4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului LUNGU MIHAI, reprezentant legal al unei cooperative agricole, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de:
 
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fondurieuropene,
- complicitate la înşelăciune.
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
La sfârșitul anului 2006, în vederea încheierii unui contract între o societate comercială și Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), inculpatul Lungu Mihai i-a procurat administratorului acestei firme, inculpatul Grecu Stelian, trimis în judecată la începutul lunii iunie 2014, (comunicat nr. 798/VIII/3 din 12 iunie 2014), o ofertă de bunuri, ce cuprindea date nereale, în scopul obţinerii pe nedrept, de către acesta din urmă, a unor fonduri publice nerambursabile.
Urmare a acestei acțiuni, inculpatul Grecu Stelian i-a indus în eroare pe funcţionarii APDRP care au autorizat, ca eligibile, cheltuielile efectuate cu achiziţia unor echipamente şi au dispus decontarea, către firma respectivă, a sumei de 61.720,28 lei (46.290,21 lei reprezentând fonduri europene nerambursabile și 15.430,07 lei reprezentând fonduri nerambursabile de la bugetul statului).
 
La data de 31 martie 2014, inculpatul Lungu Mihai  încheiase în aceeaşi cauză, cu procurorii DNA, un acord de recunoaştere a vinovăţiei (vezi comunicat nr. 438/VIII/3 din 15 aprilie 2014), acord care a fost însă respins de instanţa de judecată.
 
     În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului Lungu Mihai, până la concurența sumei de 61.720,28 lei.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dolj, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
 
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
 
MARINGICĂ IONUŢ-IULIAN, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
 
GOGOANĂ IONEL, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
 
ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ Maringică Ionuţ-Iulian și SC Eurofond SRL, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
       La data 20 iunie 2012, inculpatul Maringică Ionuţ-Iulian, în cadrul cererii de finanțare intitulată „Instalarea domnului Maringică Ionuţ-Iulian la conducerea exploatației agricole Maringică Ionuţ-Iulian, persoană fizică din Salcia, judeţul Teleorman”, a folosit, în relația cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – Centrul Județean Teleorman, două declarații în care a atestat aspecte nereale: 
      -  este membru a unei familii de fermieri,
      - a lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei (nu neapărat în ferma familiei), cu cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu.
        Ca urmare a acestei conduite infracționale, inculpatul a obținut, pe nedrept, în luna iulie 2013, suma de 106.668 lei din bugetul Uniunii Europene.
        În demersurile sale, inculpatul a beneficiat de ajutorul inculpatului Gogoană Ionel care, cu știință, în calitate de administrator al societății Eurofond și consultant al proiectului aferent cererii de finanțare amintite mai sus, i-a procurat acestuia documentele necesare obținerii fondurilor europene. 
        În cauză, s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpaților Maringică Ionuţ-Iulian, Gogoană Ionel și Eurofond, până la concurenţa sumei de 106.668 lei. 
 
   Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Teleorman, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
 
6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MITACU MIHAI, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de:
 
- evaziune fiscală în modalitatea omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate,
- evaziune fiscală în modalitatea evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea unor operaţiuni fictive, în formă continuată.
 
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
      În perioada februarie 2009 – 31 mai 2010, inculpatul Mitacu Mihai, în calitate de administrator de fapt al unei societăți comerciale, nu a înregistrat în totalitate, în evidenţa contabilă a firmei, operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 14.245.967 lei (echivalentul a 3.383.840,14 euro), compus din 4.081.274 lei TVA şi 10.164.693 lei impozit pe profit.
 
         De asemenea, în semestrul al II-lea 2009, în aceeaşi calitate, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii documente care nu îndeplinesc calitatea de “document justificativ”, aferente unor tranzacţii comerciale fictive, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 5.926.665 lei (echivalentul a 1.404.722,57 euro), compus din 3.440.004 lei TVA şi 2.486.661 lei impozit pe profit.
          Prejudiciul total, cauzat prin cele două modalităţi ale infracţiunii de evaziune fiscală, a fost de 20.172.632 lei, echivalent al sumei de 4.781.264 euro.
          În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpatului Mitacu Mihai.
 
     Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
 
7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei NISTOR VIOLETA, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile concurente de:
- folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în forma participației improprii (2 acte materiale), 
- înșelăciune, în forma participației improprii (2 acte materiale).
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În cursul anului 2010 (respectiv în lunile mai şi noiembrie), prin intermediul a două persoane care au acţionat fără vinovăţie, inculpata Nistor Violeta a prezentat funcţionarilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Timiş, documente inexacte şi incomplete cu privire la dreptul de folosinţă asupra unor suprafeţe de 75,71 ha teren arabil.
Prin această acţiune, respectiv de prezentare sau folosire a unor documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, au fost obţinute necuvenit atât fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană (în speţă fonduri FEGA - Fondul European pentru Garantare în Agricultură, sub forma de plăţi directe în cadrul SAPS) cât şi fonduri de la bugetul naţional (în cadrul schemelor de plăţilor naţionale directe complementare – PNDC1, reprezentând sprijinul pentru culturile înfiinţate), în cuantum de  42 367,755 lei.
     În cauză, s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpate, până la concurenţa sumei de 42 367,755 lei, care constituie prejudiciul cauzat bugetului UE şi bugetului naţional.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
 
 
   8.  Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților RADU MARIA și MIHAI ILIE, administratori ai S.C. Miga Metal  S.R.L., în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de evaziune  fiscală.
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada 2006 - 2009, inculpații Radu Maria și Mihai Ilie, în calitate de administratori ai S.C. Miga Metal  S.R.L., au omis înregistrarea în actele contabile a tuturor operațiunilor comerciale efectuate. 
Mai mult, aceștia au înregistrat în contabilitatea firmei facturi de achiziţii/prestări servicii false, prin care au evidențiat cheltuieli fictive, în urma cărora au beneficiat de reducerea bazei impozabile şi prin urmare a impozitului pe profit precum şi de deducerea de T.V.A.-ului aferent respectivelor facturi.
    Prin aceste acțiuni, s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 7.150.736 lei, reprezentând TVA-ul neachitat, în valoare de 5.510.487 lei şi neplata impozitului pe profit,  în valoare de 1.640.249 lei.
În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile  aparținând inculpatului Mihai Ilie, până la concurența sumei de 7.150.736 lei.
 
         Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov.
 
 
 
9.     Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului BUNCEANU ILIE, pentru săvârşirii infracţiunilor de:
 
- folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (trei acte materiale) 
- înşelăciune in formă continuată (trei acte materiale), 
- fals material în înscrisuri oficiale in formă continuată (două acte materiale) 
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
Inculpatul Bunceanu Ilie a falsificat adeverinţa  nr. 2366/17.03.2010 a Primăriei Baia de Aramă prin adăugarea cifrei 4 in fata suprafeţei totale deţinute de 1,65 ha, rezultând suprafaţa de 41,65 ha şi l-a determinat pe inculpatul Stoicănel Haralambie, referent agricol în cadrul Primăriei com. Padeş, jud. Gorj,  să falsifice adeverinţa nr. 2038/24.03.2010 a Primăriei com. Padeş, prin adăugarea cifrelor 1 si 6 in faţa suprafeţei totale deţinute de 3,62 ha, rezultând suprafaţa de 163,62 ha.
 
Ulterior, inculpatul Bunceanu Ilie a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cele două adeverinţe falsificate menţionate, precum și copii ale acestora, dar si o copie falsificată a hotărârii judecătoreşti nr. 477 din 05.04.2006 pronunţată in dosarul nr. 685/2006 al Judecătoriei Motru la APIA. Pe baza acestor acte falsificate, a obținut,  în perioada 2009-2011, următoarele sume nerambursabile:
 
- pentru campania din anul 2009:-fonduri FEGA-SAPS:54.254,28 lei
   -fonduri FEADR         :145,655,63 lei
   -fonduri din bugetul national: 31,973,16 lei
 
- pentru campania din anul 2010:-fonduri FEGA-SAPS:62.652,40 lei
   -fonduri FEADR         :174,014,99 lei
   -fonduri din bugetul national: 38,198,44 lei.
 
Ultimul act material, aferent campaniei 2011, a fost comis în forma tentativei. 
 
De asemenea, cu referire la acelaşi context factual, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului STOICĂNEL HARALAMBIE, referent agricol in cadrul Primăriei comunei Padeş, judeţul Mehedinţi, în sarcina căruia s-au reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
        
- fals material în înscrisuri oficiale 
- complicitate la înşelăciune 
- complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene 
 
 
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Stoicănel Haralambie, la solicitarea inculpatului Bunceanu Ilie, a falsificat adeverința nr. 2038/24.03.2010 a Primăriei com. Padeș, prin adăugarea cifrelor 1 si 6 in fata suprafeței totale deținute de 3,62 ha, rezultând suprafața de 163,62 ha, adeverință pe care Bunceanu Ilie a depus-o la APIA, astfel că a obținut fondurile menționate anterior.
   
      În prezenţa apărătorului ales inculpatul STOICĂNEL HARALAMBIE a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:
2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, pe un termen de supraveghere de 4 ani.
 
 
Rechizitoriul privind pe inculpatul BUNCEANU ILIE şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei privind pe inculpatul STOICĂNEL HARALAMBIE, împreună cu dosarele de urmărire penală aferente, au fost trimise la Tribunalul Gorj.
 
 
10.     Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului CAMEN VICTOR, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de:
        - folosirea de documente false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fondurieuropene, în formă continuată,
        - fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
 
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
       În perioada septembrie 2012 - septembrie 2013, inculpatul Camen Victor, pe parcursul derulării contractului de studii universitare de doctorat, cu bursă doctorală finanțată de către OIPOSDRU-MECTS, conform proiectului POSDRU/107/1.5/S/76841(axa prioritară ” Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”, domeniu de intervenție ” Programe doctorale și post-doctorale în sprijinul cercetării ”), a prezentat Autorității Contractante - Universitatea Babeș Bolyai  un număr de 13 fișe de prezență și 5 rapoarte individuale de activitate trimestrială contrafăcute, ce atestau nereal îndeplinirea condițiilor de prezență și activitate pentru încasarea bursei lunare.
    Aceste acțiuni au avut ca efect  plata bursei doctorale în sumă de 66.000 lei, provenită din bugetul Uniunii Europene.
    
      În prezenţa apărătorului ales inculpatul Camen Victor a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:
 
       – 2 ani şi 2 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 2 luni și interzicerea pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
 
Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Camen Victor, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Cluj.
 
 
11. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului YASAN MUHARREM, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 10.04.2008, inculpatul Yasan Muharrem, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a depus la Centrul Judeţean Prahova din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, pentru anul 2008, în scopul obţinerii, pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în cuantum de 41.413,76 lei, bani pe care i-a obținut în cursul anului 2009.
 
În cuprinsul cererii, inculpatul Yasan Muharrem, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a declarat pe proprie răspundere, că datele înscrise în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor, sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile şi am luat cunoştinţă despre consecinţele legale rezultate în urma furnizării de date false.
La data respectivă, când a fost formulată cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2008, inculpatul Yasan Muharrem nu mai deţinea în cadrul firmei calitatea de  administrator, din data de 29 martie 2007, față de aceasta fiind dispusă la 26 martie 2008  închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea din registrul comerţului.
       În prezenţa apărătorului ales inculpatul YASAN MUHARREM a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reţinută în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:
 
       – 3 ani închisoare cu suspendarea executării  pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii reținute în sarcina sa.
 
Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul YASAN MUHARREM, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Prahova.
     
În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii