Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
15:53 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

De ce clauzele abuzive împotriva băncilor sunt pe planul doi faţă de denominarea francilor elveţieni

ro

09 Dec, 2014 09:23 716 Marime text
În ultimele luni a apărut o „modă“ să solicite consumatorii doar „denominarea“ şi nu clauzele abuzive. Este o percepţie greşită.

Denominarea sau invocarea clauzei de risc valutar este tot o clauza abuziva prevazuta de legea 193/2000, modificata.

Deci ideal ar fi sa se solicite nulitatea clauzelor abuzive si nu doar denominarea, explică avocatul Marius Vicenţiu Colţuc.

Ce sunt clauzele abuzive ?

Legea aplicabilă: Legea 193/2000 privind clauzele abuzive în contractile încheiate între consumatori și comercianți, cu modificările și completările ulterioare.
Domeniu de aplicare: Legea se aplică tuturor contractelor încheiate între consumatori şi comercianţi, având ca obiect vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii. Legea se aplică numai clauzelor care nu au fost negociate individual cu consumatorul.

Criteriul fundamental pentru a stabili dacă o clauză a fost negociată direct cu consumatorul îl reprezintă posibilitatea consumatorului de a influenţa natura clauzei. În cazul contractelor standard preformulate sau al condiţiilor generale de vânzare(dar fără a se limita la acestea), care sunt, de obicei, redactate în avans şi au un conţinut prestabilit, se instituie o prezumţie relativă în sensul că acestea conţin clauze care nu au fost negociate individual. Evaluarea caracterului abuziv: Potrivit legii, se consideră că o clauză are caracter abuziv în cazul în care creează un dezechilibru semnificativ, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Prin urmare, caracterul abuziv se analizează în funcţie de două criterii:

•criteriul dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului. De observat că un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor nu este suficient, ci trebuie ca acesta să aibă un anumit grad de gravitate. Acest lucru se poate întâmpla atunci când clauza acordă comerciantului beneficii sau puteri discreţionare ori atunci când impune în sarcina consumatorului obligaţii care-l dezavantajează sau riscuri mult prea mari. Nu există nici la nivel european, nici la nivel naţional o interpretare a termenului “semnificativ”.

•criteriul bunei credinţe
Efectele clauzelor abuzive: Legea prevede că o clauză abuzivă, constatată ca atare de consumator sau de organele abilitate, nu va produce efecte asupra consumatorului. În această situaţie clauza respectivă va fi considerată nescrisă. Nu se poate vorbi de nulitatea clauzei respective sau a contractului pentru că interdicţia inserării de clauze abuzive nu are nicio legătură cu validitatea contractului. Contractul este valabil încheiat chiar dacă în conţinutul său există clauze abuzive şi îşi produce efecte.

Din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că în cazul în care contractul conţine clauze abuzive şi îşi poate produce efecte după eliminarea acestora, consumatorul poate renunţa la acest contract.

Consumatorul poate solicita rezilierea contractului, cu daune-interese, dacă, după eliminarea clauzelor abuzive, acesta nu-şi mai poate produce efectele.

Lista clauzelor abuzive:

Sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care:
1.dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;
2.obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştință la data semnării contractului;
3.obligă consumatorul să îşi îndeplinească obligațiile contractuale, chiar şi în situațiile în care comerciantul nu şi le‐a îndeplinit pe ale sale;
4.dau dreptul comerciantului să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada limită la care acesta putea să îşi exprime opțiunea a fost insuficientă;
5.dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor şi serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;
6.dau dreptul comerciantului să constate unilateral conformitatea produselor şi serviciilor furnizate cu prevederile contractuale;
7.dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale;
8.restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care comerciantul nu îşi îndeplineşte obligațiile contractuale;
9.obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant;
10.restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunța sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care: comerciantul a modificat unilateral clauzele prevăzute la pct. 5; comerciantul nu şi‐a îndeplinit obligațiile contractuale; comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunțării unilaterale;
11.exclud sau limitează răspunderea legală a comerciantului în cazul vătămării sau decesului consumatorului, ca rezultat al unei acțiuni sau omisiuni a comerciantului privind utilizarea produselor şi serviciilor;
12.exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acțiune legală sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându‐i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;
13.permit în mod nejustificat impunerea unor restricții în administrarea probelor evidente de care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte părți din contract;
14.dau dreptul comerciantului să transfere obligațiile contractuale unei terțe persoane ‐ agent, mandatar etc. ‐, fără acordul consumatorului, dacă acest transfer serveşte la reducerea garanțiilor sau a altor răspunderi față de consumator;
15.interzic consumatorului să compenseze o datorie către comerciant cu o creanță pe care el ar avea‐o asupra comerciantului;
16.prevăd că prețul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a creşte prețurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care prețul final este prea mare în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului;
17.permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă şi pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant;
18.dau dreptul comerciantului să anuleze contractul în mod unilateral, fără să prevadă acelaşi drept şi pentru consumator;
19.dau dreptul comerciantului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepția unor motive întemeiate.

Ce este denominarea?

Denominarea este procedeul prin care se reduce valoarea nominală a unor însemne monetare. Procedeul este numit popular și „tăierea zerourilor”. Acest lucru se practică atunci când sumele de bani devin foarte mari în valoare absolută, datorită inflației. Denominarea nu trebuie confundată cu stabilizarea monetară, care este o acțiune de stopare a inflației ce presupune încetarea emisiunii de sume bănești excedentare și eliminarea surplusului de bani din circulație. În timp de denominarea este o simplă operațiune aritmetică, stabilizarea este o măsură cu efecte mai profunde, însoțită de obicei de interdicția de a schimba sume de bani în noua monedă peste o limită stabilită de lege.

Leul românesc a trecut prin mai multe etape de stabilizare (o așa-numită „reformă monetară”) imediat după cel de-al doilea război mondial în 1947 și 1952 care au sărăcit populația și au creat un lanț de sinucigași datorită desfășurării acestui proces peste noapte, fără măsuri elementare de protejare a valorii relative.

La 1 iulie 2005, după 15 ani de inflație ridicată, leul a fost denominat, astfel încât 10.000 de lei vechi (simbol bancar ROL) au devenit 1 leu nou (simbol bancar RON). Turcia a trecut la începutul anului 2005 printr-o denominare. Rusia a trecut in 2006 printr-o denominare, reducându-se trei zerouri.

Ce este denominarea ca si clauza de risc valutar?

Ce putem obţine?
1. Stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului.
2. De asemenea, va cere denominarea în moneda naţională a plăţilor, pe principiul din regulamentul valutar că preţul mărfurilor sau al serviciilor se plăteşte în moneda naţională în contractele dintre rezidenţi.

Persoanele vizate

Cei care au credite în CHF ştiu că au încheiat contractele la 1,7 – 2,2 lei/CHF, iar acum au de plătit dublu (3,6-4,1 lei/CHF) pentru aceeasi cantitate de monedă, plus comisioanele de schimb valutar, din leu în euro şi din euro în CHF. Francul elveţian a fost şi este o monedă exotică pentru România, periculoasă pentru debitori în perioade de criză economică, întrucât toţi deţinătorii de fonduri se refugiază în depozite excepţionale în CHF, cu consecinţa hiper-valorizării acestuia.

Clauza de risc valutar este o clauză abuzivă, întrucât determină un dezechilibru major în relaţia dintre părţi – toate consecinţele negative ale variaţiei cursului sunt pe capul consumatorului, ducându-l la ruină, în timp ce banca este scutită total de aceste consecinţe negative. Nici măcar un curs pozitiv pentru consumator nu înseamnă un avantaj pentru acesta, întrucât prin alte clauze abuzive din contract, de genul dobânzilor variabile sau al comisionului de risc/administrare, banca este la adăpost şi de aceste consecinţe negative. Or, legislaţia protecţiei consumatorului consideră fără efect o clauză abuzivă

Ti-a placut articolul?

Comentarii