Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:43 27 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

CSM va sesiza Curtea Constituțională și va invoca absența unei hotărâri în cazul Șova

ro

30 Mar, 2015 19:03 674 Marime text
Consiliul Superior al Magistraturii va sesiza Curtea Constituțională invocând absența unei hotărâri pronunțate de Senat după votul în cazul Șova, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Curtea a fost deja sesizată deja de președintele Klaus Iohannis, pe existența unui conflict juridic de natură constituțională între puterile statului. 

Între timp, s-a mai consumat un eveniment: PSD și PNL au anunțat, astăzi, în plenul Senatului, că susțin modificarea Regulamentului astfel încât hotărârile să fie adoptate cu majoritatea numărului celor prezenți, nu cu jumătate din numărul total al senatorilor, cum s-a decis în cazul Șova.  
  
Propunerea a fost făcută din partea PSD de către liderul senatorilor social-democrați, Ilie Sârbu, iar din partea grupului PNL de către senatorul Tudor Barbu, care a precizat că modificarea a fost discutată și aprobată în ședința grupului PNL din Senat. 
  
Comisia de Regulament urmează să discute mâine acest subiect și să propună plenului Senatului modificarea Regulamentului Senatului dar și a statutului senatorilor și deputaților. Regulamentul prevede la art.173 că „Senatul hotăƒrăƒște asupra cererii cu votul secret al majorității membrilor săƒi". Constituția prevede la articolul 72, alin. 2 că „Legile ordinare și hotăƒrârile se adoptムcu votul majorităƒții membrilor prezenți din fiecare Cameră".


Sursa: HotNews.ro 
Sursa foto: cursdeguvernare.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii