De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
13:34 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Crescătorii de porcine care vor "ajutorul excepţional" de la APIA pot depune cereri

ro

30 Mar, 2016 08:57 451 Marime text
 
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că primește cereri pentru ajutorul excepțional reglementat de HG nr. 160/16 martie 2016 destinat crescătorilor de porcine care dețin exploatații autorizate  sanitar veterinar de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru creșterea, îngrășarea și/sau reproducţia porcinelor, înregistrate în RNE si  care:
         au livrat direct sau prin terți și au clasificat porci în abatoare autorizate, potrivit prevederilor HG nr. 267/2004 privind instituirea sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015;
         au livrat şi/sau au transferat scroafe şi/sau scrofiţe de reproducţie în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015.
Cererile de solicitare a ajutorului excepțional pentru sectorul de creștere porcine se depun la Centrele județene APIA până la data de 8 aprilie 2016 inclusiv.
Sprijinul financiar destinat fermierilor din sectorul cărnii de porc se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016.
Suma totală pentru sectorul de creștere porcine este de  2.372.804 euro, echivalent în lei la cursul BCE din data de 16 octombrie valabil și pentru data de 17 octombrie 2015, respectiv 4,4167 lei/euro, după cum urmează:
    a) 2.072.804 euro pentru activitatea de creştere şi îngrăşare din exploataţii;
    b) 300.000 euro pentru activitatea de reproducţie din exploataţii.
Beneficiarii care au ferme sub angajament în cadrul Măsura 215 vor depune cereri la Centrele județene APIA unde au depus cererea de ajutor/plată aferentă Măsurii 215 - Pachet (a).
Beneficiarii care nu se află sub angajament în cadrul Măsurii 215 - Pachet (a), pot depune cererea de solicitare ajutor excepțional la Centrul județean APIA unde își au înregistrat sediul social.
Documentele specifice care însoţesc cererea pentru acordarea ajutorului financiar sunt următoarele:
    a) copii de pe avizele de însoţire şi rapoartele de clasificare care să ateste sacrificarea în abatoare autorizate proprii, copii de pe facturile şi rapoartele de clasificare, care să ateste livrarea directă sau prin terţi şi clasificarea porcilor în abatoare autorizate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015;
    b) copii de pe facturile de livrare a scrofiţelor de reproducţie, de pe avizele de însoţire a scrofiţelor de reproducţie de la o fermă la alta a aceluiaşi crescător, de pe actul de mutaţie a scrofiţelor de reproducţie la categoria scroafe;
    c) documentul de mişcare lunară şi cumulată a efectivelor de scroafe, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015;
    d) fişa urmăririi activităţii la porcine, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015.
Pentru livrările efectuate de beneficiarii care au accesat Măsura 215 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - Pachetul a) - Porcine din cadrul PNDR 2007 - 2013, rămân valabile copiile documentelor depuse odată cu deconturile justificative, aferente perioadei 1 ianuarie - 31 august 2015, pentru această măsură.
Suma cuvenită fiecărui producător agricol, în cazul ajutorului financiar se calculează de către APIA astfel:
    a) se împarte suma prevăzută la. a) la efectivul de porci livraţi şi clasificaţi în abatoare autorizate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015, dar nu la mai mult de 300 mii de capete pe beneficiar;
    b) se împarte suma prevăzută la lit. b) la efectivul mediu de scroafe şi/sau la efectivul de scrofiţe de reproducţie, livrate şi/sau transferate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii