Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:04 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clubul Liceului C. A. Rosetti, câştigătorul unei finanţări importante

ro

11 Nov, 2013 16:29 1339 Marime text
Clubul IMPACT NEW GENARATION al Liceului Tehnologic ”C. A. Rosetti” Constanța se află printre câștigătorii ”Competiției de Proiecte de Serviciu în Folosul Comunității”, competiție desfășurată în cadrul programului ”IMPACT - Un model de dezvoltare sustenabilă”, implementat de Fundația Noi Orizonturi cu sprijinul Romanian-American Foundation și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Proiectul câștigător, intitulat ”Fericire pentru suflet”, este un proiect de serviciu în folosul comunității cu componentă de antreprenoriat social și a fost gândit de membrii clubului sub îndrumarea psilogului școlar Izabela Iancu și a d-nei prof. Fionia Lupu. Are ca scop ajutarea copiilor cu nevoi speciale din „Centrul de servicii comunitare Cristina”din Constanța și se va derula în perioada 5 noiembrie – 31 decembrie 2013. Trebuie menționat că, în urma premierii, va fi finanțat  de către Romanian-American Foundation cu suma de 600 de lei.

Printre activitățile principale ale proiectului enumerăm: târg cu obiecte handmade și prăjituri; spectacol cu muzică și dans; poze la minut și activitatea propriu-zisă de la centrul de plasament. Toate acțiunile au ca obiectiv strângerea de fonduri care să permită organizarea unei zile minunate pentru copiii din centrul de plasament. În activitatea finală vor fi implicați toți membrii clubului, prin colectarea de rechizite, hăinuțe și cărți, cumpărarea de jocuri, caiete, coli de desen, cărți de colorat, hârtie creponată și glasată. De asemenea, obiectele rezultate din activități vor fi donate tot copiilor.

Călin Andrada, membru al clubului IMPACT NEW GENARATION a afirmat că prin acest proiect ”vom încerca să oferim bucurie, afecțiune, cadouri, ocazia ca acești copii să se simtă în centrul atenției. Am vrea ca strângerea de fonduri să sprijine nevoile lor, iar întâlnirea cu noi să le reducă sentimentul de discriminare prin atitudinea noastră pozitivă. Pe scurt, scopul nostru este să îi ajutăm și totodată să fim mesagerii împotriva discriminării.”

Partenerii proiectului sunt: „Centrul de servicii comunitare Cristina”- partener principal și beneficiarul direct, Primăria Constanța - Serviciul pentru Asistență Socială și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
Consilier imagine,
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii