De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
08:56 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Bizonii“ din trafic s-au mutat pe plaja din Vama Veche, pe care au transformat-o într-un adevărat camping

ro

03 May, 2015 13:47 1854 Marime text
 
Zeci de tineri, care au petrecut 1 mai la mare, s-au mutat pe plajă cu totul. S-a întâmplat la Vama Veche, unde turiştii care au vrut să se plimbe pe nisip, au fost nevoiţi să facă slalom printre rulote şi maşini parcate cât mai aproape de malul mării, informează B1 TV.

Asta în ciuda faptului că accesul cu maşina în asemenea zone este strict interzis. 

Fără să mai țină cont de nicio regulă, petrecăreții au transformat porțiuni bune din plaja de la Vama Veche într-un adevărat camping. 

Așa că pe lângă zecile de corturi, pe nisip au apărut și rulotele. 

Mai mult, șoferii, care n-au vrut să-și scape mașinile din ochi, au intrat cu ele pe plajă, aproape de valurile mării.

Nu e prima dată când se întâmplă asta. Cei care vor să admire marea, dar nu vor să calce pe nisip, au făcut un obicei din a veni cu mașinile de lux cât mai aproape de mare.

Autoritățile, însă, nu permit acest lucru. Administratorii plajelor au obligația de a pune panouri, prin care să se interzică accesul cu mașina pe plajă. 

Cei care nu se vor conforma riscă amenzi usturătoare.

Nu doar masinile au invadat plaja de la Vama Veche, ci si gunoaiele. Munţi de sticle goale, pungi cu mâncare şi resturi de tot felul. 

Muncitorii au avut nevoie de ore întregi pentru a face ordine după dezastrul lăsat de petrecăreţi.


Sursa: B1 TV

Ti-a placut articolul?

Comentarii