Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:45 20 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Băsescu dă de pământ cu cinci politicieni

ro

25 Jul, 2015 19:41 733 Marime text
 
Fostul președinte Traian Băsescu s-a dezlănțuit în această seară pe o rețea de socializare. El a lansat un nou atac ”la baionetă” la adresa lui Victor Ponta, Călin Popescu-Tăriceanu, Varujan Vosganian, Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici.
Vă redăm postarea în întregime:
” Ponta şi Teodorovici “le dă la oameni“.
România a beneficiat de două cupluri de IRESPONSABILI MAJORI în guvernele ultimei decade.
Primul este cuplul consacrat Tăriceanu-Vosganian, iar al doilea, în curs de afirmare şi consolidare, este Ponta – Vîlcov/Teodorovici.
Primul cuplu, alături de BNR şi băncile comerciale, au aruncat ţara în aer (le duduia economia în cap) generînd o creştere economică explozivă, dar nesustenabilă, bazată pe un consum deşănţat în anii 2007-2008. Aşa au vrut liberalo-socialiştii să cîştige alegerile din 2008, sacrificînd ţara şi amăgind populaţia că guvernul “le dă la oameni”. Ca efect, a urmat prăbuşirea dramatică a economiei din anul 2009. Şi ponoasele le-au tras românii în 2010 şi 2011.
Al doilea cuplu, de data aceasta socialisto-liberal, Ponta – Vîlcov/Teodorovici care “le dă la oameni” (de această dată fără parteneriatul cu băncile în schimb în parteneriat cu „interesul naţional” al UNPR) se străduieşte din toate puterile să le facă românilor, tot de dragul alegerilor, un an 2016 cu lapte şi miere curgînd pe şanţuri, similar anului 2008, urmînd ca 2017 şi 2018 să fie foarte probabil anii dezastrului pentru români.
Altfel, drumul bătătorit de greci pare a începe să fie înţeles şi de români.
Pe de altă parte, prea mulţi economişti propagandişti - unii îşi spun chiar profesori, alţii se pretind a fi noua generaţie de economişti televizaţi atfel jalnici profesional şi politrucizaţi pînă la penibil - se fac a nu înţelege drumul romînilor din perioada 2007 – 20011 şi nici măcar nu le trece prin cap să contribuie în dezbaterea publică la prevenirea repetării dezastrului generat de cuplul Tăriceanu – Vosganian doar pentru a prinde și ei niște funcții prin cabinete din umbră sau penumbră.
Singura problemă este dacă în 2017-2018 va mai exista în fruntea guvernului un al doilea Emil Boc care, de dragul ţării lui, să se sacrifice politic pe altarul restabilirii echilibrelor macroeconomice.”


sursa foto: Facebook Băsescu

Ti-a placut articolul?

Comentarii