De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
08:07 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

CSM Băsescu a încălcat independența justiției

ro

06 Apr, 2015 10:37 494 Marime text
Consiliul Superior al Magistraturii spune că fostul șef al statului a încălcat independența și prestigiul justiției prin declarațiile pe care le-a făcut pe o rețea de socializare, informează B1 TV.

Inspecția Judiciară face referire cu precădere la declarațiile pe care fostul președinte le-a făcut cu privire la sechestrul pe terenurile de la Nana.

„Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea. Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi. Asta va constata justiţia iar cei care au încălcat legea vor răspunde. Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începînd spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş”, a scris președintele pe pagina sa de facebook.

„Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă. Oare de ce timp de trei ani cît timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a facut nici o investigaţie?”, se întreabă în final fostul președinte.


Sursa: B1 Tv

Ti-a placut articolul?

Comentarii