Un plic a explodat Atac terorist la o ambasadă
Un plic a explodat: Atac terorist la o ambasadă
13 Aug, 2015 21:31
ZIUA de Constanta
1553
Marime text
Un plic a fost expediat pe adresa Ambasadei Franţei din Italia, cu sediul în Roma, iar după ce a fost desigilat de un angajat al instituţiei a explodat, potrivit New Indian Express, citat de România TV.
Incidentul a avut loc în cursul zilei de miercuri, când plicul a fost găsit de o femeie, angajată a ambasadei, în timp ce sorta scrisorile sosite pe adresa instituţiei cu sediul în Palatul Farnese din centrul Romei. În momentul în care a desigilat scrisoarea, aceasta a izbucnit în flăcări, în faţa femeii.
„Am văzut flacăra şi imediat m-am gândit că este o bombă", a victima.
Clădirea a fost evacuată de urgenţă. Femeia, aflată în şoc, nu a suferit nicio rană, dar a fost transportată la spital pentru investigaţii suplimentare. Ambasadorul Franţei în Italia, Catherine Colonna, a fost informată imediat despre incident. Înăuntrul plicului nu se afla niciun mesaj şi până în prezent nimeni nu a revendicat atacul.
Angajaţilor ambasadei li s-a solicitat să nu mai atingă alte scrisori în cazul în care au fost expediate mai multe colete explozive, iar autorităţile italiene anchetează cazul.
Sursa text + foto: România TV
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii