Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE12. Zeci de morți, sute de răniți Atac de Ziua Naţională a Franţei! Un camion a intrat în mulţimea care aştepta focul de artificii

ro

15 Jul, 2016 01:05 4364 Marime text
Momente de panică! Joi seară, un camion a lovit în mulțimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii cu ocazia Zilei Naționale a Franței, informează Le Figaro. Incidentul - pe care unele surse îl numesc atentat - s-ar fi soldat cu zeci de victime.

Primarul din Nisa a menționat „zeci de morți”, însă nu a fost comunicat un bilanț oficial. 

„Oamenii fug, este panică. A urcat pe Promenades des Anglais și a izbit toată lumea. (...) E lume plină de sânge, fără îndoială sunt mulți răniți", a explicat un jurnalist al publicației Nice Matin aflat la locul incidentului. 

UPDATE12, ora 9.33:


Şoferul camionului ucigaș de aseară, de la Nisa, era un franco-tunisian, cunoscut Poliţiei pentru fapte de violenţă şi utilizare de arme, potrivit canalului de televiziune BFMTV, care adaugă că acesta dispunea de un pistol de calibru mic, precum şi de câteva grenade şi arme de război false. Există informații potrivit cărora, șoferul ar fi tras mai multe focuri cu pistolul înainte de a fi ucis. O grenadă nefuncţională, precum şi arme de război false au fost găsite în camion.

UPDATE11, ora 8.58:

 

Bilanțul morților a ajuns la 84, 18 sunt grav rănite, iar în jur de 50 de persoane au răni ușoare, potrivit nice-martin.com. Autoritățile fac apel la oameni în mass-media și pe toate rețelele de socializare pentru a dona sânge pentru răniți. 
Există restricții la scăldatul în mare în zona situată între Carras (aeroportul de la Nisa) și plaja Rivage. 

UPDATE10, ora 8.49:

 

Doi cetățeni români au fost răniți în atentatul de la Nisa, până la acest moment nefiind, însă, identificați români printre decedați, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Iulia Badea-Guéritée, o jurnalistă de origine română ce scrie la Courrier International, a privit șocată și a trăit fiecare moment de emoție alături de milioanele de francezi. Și ea și-a pus o grămadă de întrebări și a încercat să găsească răspunsuri rezonabile despre acest episod terifiant. Ea a relatat direct de la fața locului ce a văzut. 

”De ceea ce se temea Franţa nu s-a reuşit nicicum scăpa. Ne putem pune întrebarea cum de a reuşit acel camion să avanseze în mulţime, cu acea viteză, pe o distanţă atât de mare - 2 kilometri? - fără ca niciuna dintre maşinile de pompieri sau de poliţie din zonă să intervină pentru a-l opri? De ce a fost nevoie ca mai multe zeci de persoane să moară înainte ca forţele de ordine să tragă asupra lui şi a-l opri în fine?”, se întreabă Iulia Badea-Guéritée.


Citește și ”De ce a fost nevoie ca mai multe zeci de persoane să moară înainte ca forţele de ordine să tragă asupra lui şi a-l opri în fine?”

UPDATE9, ora 7.48:


Modul de operare al teroristului amintește de metodele promovate de Statul Islamic
  

Camionul de tonaj greu care a lovit mortal cel puţin 80 de persoane aseară la Nisa, în sud-estul Franţei, readuce în actualitate un mod de operare cunoscut serviciilor de combatere a terorismului, comentează France Presse. O astfel de utilizare a vehiculelor nu este o premieră în Occident: două atacuri în numele Jihadului care iau drept ţinte militari au avut loc recent.

În mai 2013, doi londonezi de origine nigeriană l-au răsturnat cu maşina pe tânărul soldat Lee Rigby la Londra înainte de a-l ucide cu lovituri de cuţit. Pe înregistrarea filmată chiar după agresiune, unul dintre atacatori declara că a vrut să-i răzbune pe "musulmanii ucişi de soldaţi britanici". În cursul procesului său, acest tată a şase copii a declarat că era în "misiune" în calitate de "soldat al lui Allah" şi în "război împotriva Marii Britanii", invocând legea talionului. Câteva luni mai târziu, în octombrie 2014, un canadian de 25 de ani, recent convertit la jihadism, a intrat cu maşina sa în trei militari, ucigând unul şi rănind altul pe marginea unui drum la periferia Montrealului. Urmărit de poliţie, atacatorul a ieşit din vehicul cu un cuţit în mână şi a fost împuşcat. Potrivit familiei, tânărul voia să ajungă în Siria.

De câţiva ani, Al Qaida şi gruparea Statul Islamic cer - în articole lungi şi înregistrări video pe internet - recruţilor lor şi voluntarilor să treacă la acţiune fără să aştepte, fără ordine precise, fără organizaţie care să-i antreneze şi să-i susţină. Trecerea la acţiune în mod izolat şi cu indiferent ce armă disponibilă, acesta era consemnul dat în septembrie 2014 de Abu Mohammed Al-Adnani, purtător de cuvânt oficial al grupării jihadiste Statul Islamic. Într-un mesaj audio difuzat de Al Furqan, principalul canal al media al SI, sirianul ceruse celor pe care el îi numea "soldaţi ai califatului" să atace ţinte prin toate mijloacele:"Ridicaţi-vă, monoteiştilor, şi apăraţi-vă începând din locul vostru de reşedinţă, oriunde ar fi!".

"Dacă nu puteţi detona o bombă sau să trage-ţi un foc de armă", le-a spus el, "descurcaţi-vă pentru a fi singuri cu un necredincios francez sau american şi zdrobiţi-i craniul cu o piatră, ucideţi-l cu lovituri de cuţit, răsturnaţi-l cu maşina voastră...".  În urmă cu o lună, în 13 iunie, Larossi Abballa a utilizat un simplu cuţit pentru a ucide un poliţist şi pe soţia sa la domiciliul lor în apropiere de Paris, într-un atac care a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Secţiunea antiteroristă a parchetului din Paris este însărcinată cu ancheta asupra atacului cu camion la Nisa ale cărei motivaţii nu sunt încă cunoscute.


UPDATE 8. Ora 07.30

Mesajul președintelui Klaus Iohannis privind atentatul de la Nisa-Franța

”Condamn ferm atacul înfiorător care a avut loc azi noapte la Nisa, de Ziua Națională a Franței. Teroarea a lovit din nou poporul francez, a lovit din nou Europa. O zi de sărbătoare s-a transformat într-una de doliu, după ce o mână criminală a curmat viețile a zeci de oameni și a lăsat în urmă peste o sută de răniți.
Flagelul terorismului trebuie combătut, actele de cruzime trebuie stopate și putem face asta doar uniți împotriva celor care nu au nicio justificare pentru actele lor.
Transmit condoleanțe familiilor victimelor și multă putere celor răniți! România este alături de Franța în aceste clipe îngrozitor de dureroase”.


UPDATE 7 ora 04.10

Le Figaro anunță 80 de morți și foarte mulți răniți. 


UPDATE 6 ora 03.45

Precizări de presă privind atacul de la Nisa, Franţa
Ca urmare a atacului produs în cursul acestei nopţi în oraşul Nisa, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Franţa şi Consulatului General la Marsilia, întreprinde în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale, în vederea obținerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanțele producerii atacului şi cetăţenia victimelor. Cele două misiuni au declanşat procedurile consulare specifice în astfel de situaţii, monitorizează evoluţia situaţiei şi menţin în permanenţă legătura cu celulele de criză constituite de autorităţile franceze. Suplimentar, o echipă consulară din cadrul Consulatului General la Marsilia se deplasează de urgenţă la faţa locului pentru a oferi asistenţa consulara necesară.

Cetățenii români precum şi rudele acestora au la dispoziţie contactele telefonice ale Consulatului General la  Marsilia +33 491221741, Ambasadei României la Paris +33 (0)147052966; +33 (0)147052755; +33 (0)145503997; +33 (0)147051040, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum şi linia verde activată  de autoritățile franceze: +33 493722222.

Vom reveni cu detalii şi informaţii actualizate, pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare

 
UPDATE 5 ora 03.15: 

Le Figaro spune că sunt 77 de morți și 19 grav răniți.


UPDATE 4 ora 01.50

Potrivit Lefigaro.fr la această oră sunt 73 de morți. 


UPDATE  3, ora 1.27

Atacul este descris ca fiind o „oroare absolută, indescriptibilă”. Oamenii sunt în stare de şoc! Ministerul de Interne cere populației să nu sune la numerele de urgență decât dacă este absolut necesar. 


UPDATE 2, ora 1.22

Vin informaţii la cald. Parchetul din Nisa vorbește de 60 de morți! Aproape toți și-ar fi pierdut viața în momentul în care camionul a intrat în mulțime.  

Președintele François Hollande se direct la celula de criză instituită la Paris.  


UPDATE 1, ora 1.17
 

Subprefectul provinciei Alpes-Maritimes confirmă la BMF TV că sunt 30 de morți și 100 de răniți și că este vorba de un atentat de mare amploare. Şoferul camionului ar fi fost împușcat de poliție. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 15 Jul, 2016 11:21 Din nou un atac ,ce ridica multe semne de intrebare:1. cretinul era cunoscut de politie( ca de obicei);2.organele de ordine n-au reactionat sau au reactionat tardiv(ca de obicei);faptuitorul a fost impuscat(ca de obicei nu mai poate vorbi); trebuia ridicata starea de urgenta; acum se prelungeste(ca de obicei). Aceste semne de intrebare ma fac sa ma gindecs de doua ori asupra adevaratului scop al acestei intimplari. De fapt,s-o luam invers,cine are de profitat de pe urma acestei nenorociri?