De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:35 25 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Arestat preventiv pentru două infracţiuni de tâlhărie

ro

04 May, 2015 10:19 501 Marime text
 
Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa, la data de 1 mai, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Florin Stanciu cercetat în stare de reţinere pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie.

Din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reţinut faptul că în după-amiaza zilei de 29 aprilie, în jurul orei 17.00, în timp ce persoana vătămată G. C. se deplasa pe o alee din apropierea pieţei agroalimentare din cartierul km 4-5 din municipiul Constanţa, inculpatul a deposedat-o prin smulgere de un portofel ce conţinea suma de 30 de lei şi acte personale, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 50 lei.

De asemenea, s-a reţinut că în după-amiaza zilei de 30 aprilie, în jurul orei 16.00, în timp ce persoana vătămată P. V.-C. se afla pe strada Arcului nr. 1 din cartierul km 4-5 din municipiul Constanţa, în zona pieţei agroalimentare, inculpatul a venit din spatele acesteia, a împins-o şi a deposedat-o prin smulgere de un portofel ce conţinea suma de 670 lei şi acte de identitate, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 670 lei.
 
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis propunerea formulată şi a dispus luarea măsurii preventive a arestului preventiv faţă de inculpatul   Florin Stanciu pe o perioadă de 30 de zile.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii