Aproximativ 200 kilograme de peşte confiscate în judeţul Tulcea
Aproximativ 200 kilograme de peşte confiscate în judeţul Tulcea
04 Feb, 2015 12:33
ZIUA de Constanta
1185
Marime text



Astfel, ieri, în jurul orei 15.15, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Tulcea, împreună cu reprezentanţi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, au oprit pentru control, pe canalul de centură din dreptul localităţii Dunavăţu de Jos, o ambarcaţiune cu motor condusă de cetăţeanul român Florin S., în vârstă de 31 ani.
În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 189 kilograme de peşte prospăt din specii diferite pentru care bărbatul în cauză, domiciliat în judeţul Tulcea, nu a putut prezenta documente justificative.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de peşte care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere şi transport al peştelui fără documente legale”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii