Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
10:31 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Anunţ de ultimă oră Companiile Lukoil, PanAtlantic şi Romgaz au descoperit un zăcământ important de gaze în Marea Neagră

ro

14 Oct, 2015 12:24 924 Marime text
Companiile Lukoil, PanAtlantic şi Romgaz au anunţat în urmă cu puţin timp că au descoperit pe platforma continentală a României un zăcământ important de gaze.

În luna Octombrie 2015 au fost finalizate lucrările la sonda de explorare LIRA 1X, lucrări care au dus la descoperirea unui important zăcământ de gaze, situat 1n sectorul românesc al Mării Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident.

Începând cu anul 2011, lucrările de explorare geologică din perimetrul EX- 30 Trident sunt efectuate, în calitate de Operator, de Compania Lukoil Overseas Atash BV (care este deţinută în proporţie de 100% de Compania Publică pe Acţiuni LUKOIL) în baza Acordului de Concesiune încheiat cu Guvernul Româniel.
În acest moment cota de participare Romgaz la Acordul de Concesiune este 10%, LUKOIL deţine 72%, iar PanAtlantic Petroleum Ltd 18%.
Adâncimea apei în cadrul perimetrului EX-30 Trident fluctuează de la 300 la 1200 metri. Suprafaţa perimetrului este de 1.006 km2. Sonda LIRA - 1X este situată la aproximativ 170 km (90 milemarine) de la ţărm, adâncimea apei fiind de aprox. 700 m. Sonda a fost forată până la adâncimea de 2.700 m (8.858 picioare), cu ajutorul platformei semisubmersibile de foraj marin "Development Driller II", aparţinând companiei TransOcean Ltd. La finalizarea lucrărilor de foraj, sonda a fost trecută 1n conservare, în vederea efectuării lucrărilor ulterioare de evaluare a zăcământului LIRA.
Conform rezultatelor preliminare ale analizei datelor obţinute în timpul forajului, precum şi ale investigaţiilor geofizice, sonda LIRA - 1X a Intâlnit un rezervor de gaze cu o grosime de 46 metri.
Comunicatul de presă a fost postat pe BVB
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii