Administrația Națională a Penitenciarelor Peste 2000 de deţinuţi, eliberaţi în ultima săptămână
Administrația Națională a Penitenciarelor: Peste 2000 de deţinuţi, eliberaţi în ultima săptămână
27 Nov, 2017 13:28
ZIUA de Constanta
2509
Marime text
În vederea informării corecte a opiniei publice, referitor la situația persoanelor condamnate care beneficiază de prevederile Legii nr. 169/2017, Administrația Națională a Penitenciarelor transmite:
"În perioada 19.10 – 26.11.2017, din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost puse în libertate 732 persoane, ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, prin acordarea beneficiilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 169/2017. De asemenea, a fost admisă, de către instanțele de judecată competente, liberarea condiționată pentru 1575 persoane.", potrivit comunicatului oficial.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii