Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:25 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Românie, mândru plai” Activitate metodică organizată de Colegiul Economic Mangalia

ro

24 Mar, 2015 14:14 1737 Marime text
Colegiului Economic Mangalia, în colaborare cu Casa Corpului Didactic din Constanța, au organizat, vineri, la Complexul Cultural „Callatis” din Mangalia, o activitate metodică intitulată: „Românie, mândru plai”.

Invitați la activitate au fost: inspectorul școlar județean Răducu Popescu, primarul municipiului Mangalia Cristian Radu, directorul Bibliotecii Județene Constanța „I.N. Roman” Corina Pariza Apostoleanu, șeful Muzeului „Callatis” cercet.șt.dr. Sorin Marcel Colesniuc, bibliotecari, profesori documentariști din județul Constanța, profesori și elevi din localitatea Mangalia, reprezentanți ai administrației locale.
 
Elevi ai Colegiului Economic Mangalia, îndrumați de prof Mihai Sandu, au avut o prezentare pe care au numit-o „România istorică”; elevii pregătiți de prof. Gabriela Apostu au recitat versuri, iar elevii coordonați de prof. Ghiuler Mârzali au vorbit despre frumusețile naturale ale României. Alți tineri au interpretat cântece din folclorul românesc, după care elevii îndrumați de înv. Georgiana Simionov au dansat pe acorduri de muzică tradițională românească;

Câțiva elevi ai Școlii nr. 3 Mangalia, pregătiți de înv. Elena Curcan, au interpretat o scenetă istorică, iar tinerii coordonați de prof. Nelida Ismail au prezentat un material intitulat „Obiective UNESCO în România”. Au urmat soliști și dansatori liber-profesioniști, care au interpretat melodii populare și au dansat: geamparale, sârbe bănățene și hore oltenești. Pe scenă a urcat și grupul vocal „Ceaika”, al comunității rușilor-lipoveni din Mangalia.
 
Activitatea, coordonată de prof. documentarist Ibolya Negoiță și director prof. Simona Ciobănel, a avut ca scop redescoperirea frumuseților și valorilor românești. Astfel, în materialele prezentate de către elevi, au fost descrise istoria și patrimoniul cultural și spiritual al unor orașe precum: București, Brașov, Sibiu, Sighișoara și altele, mănăstirile din Bucovina, litoralul și Delta Dunării, tradițiile și obiceiurile românilor etc.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii