UPDATE. Accident mortal la intrare în Predeal. O femeie însărcinată a murit. Traficul a fost blocat în zonă
UPDATE. Accident mortal la intrare în Predeal. O femeie însărcinată a murit. Traficul a fost blocat în zonă
29 Jun, 2017 18:59
ZIUA de Constanta
2998
Marime text



Cauza producerii este pierderea controlului volanului de către şoferul autoturismului, pe fondul oboselii, intrând astfel în coliziune cu autoutilitara aflată în faţa sa.
În autoturism se afla și o femeie însărcinată în luna a șaptea, aceasta fiind în stop cardiorespirator în momentul sosirii echipajelor medicale, informează Agerpres.ro. Ea a fost resuscitată la fața locului de paramedicii SMURD, dar din nefericire nu a mai putu fi salvată și a fost declarată decedată, a precizat Sfreja.
Potrivit Agerpres, un medic de la Maternitatea Brașov s-a deplasat la locul accidentului și, în timp ce femeia era resuscitată, i s-a făcut cezariană, în ambulanța SMURD, pentru salvarea bebelușului, dar din păcate și acesta a decedat.
UPDATE: ora 19.00
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că începând cu ora 18:45, circulaţia rutieră pe DN1 a fost reluată pe ambele sensuri de mers, după ce anterior a fost blocată din cauza unui accident rutier dintre un autoturism şi o autoutilitară, ce a avut loc la intrarea în localitatea Predeal, judeţul Braşov. În urma incidentului şoferul autoturismului, respectiv o femeie însărcinată, a decedat.
Sursa foto: ISU Braşov
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii