Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:22 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ponta, către Iohannis „A candidat şi a fost ales preşedinte fiind trimis în judecată”

ro

07 Jun, 2015 16:18 933 Marime text
 
Premierul Victor Ponta a cerut politicienilor care îl critică, printre care actual președinte Klaus Iohannis și fostul președinte Traian Băsescu, să renunțe la ipocrize și să nu îi mai ceară demisia, în condițiile în care au avut cu toții probleme cu justiția, informează romanialibera.ro.

„Haideţi să fim mai puţin ipocriţi: Iohannis a candidat şi a fost ales preşedinte fiind trimis în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai ridicol şi mai ticălos decât apelul făcut de Băsescu la demisia mea, un preşedinte care 10 ani s-a ascuns de dosare penale în spatele funcţiei de preşedinte, un fost preşedinte care, când e anchetată Elena Udrea, constată ce abuzuri comit procurorii şi SRI-ul, dar dacă sunt ancheetat eu sau Udrea este acasă, îi iubeşte din nou pe procurori sau pe cei de la SRI sau îşi trimite oamenii în stradă", a spus Ponta.

El a arătat că l-a informat pe Iohannis despre ce „sistem a moştenit de la Băsescu" şi ce trebuie să facă în calitatea de preşedinte ca acest sistem să funcţioneze mai bine, fără a mai comite abuzuri.




Sursa: romanialibera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii